x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stark vrea de la stat 651 de milioane €­

Stark vrea de la stat 651 de milioane €­

de Jurnalul National    |    12 Feb 2008   •   00:00

Omul de afaceri Joseph Stark, aflat în penitenciar pentru comiterea mai multor infracţiuni, a dat în judecată Guvernul şi mai multe instituţii şi persoane.

Omul de afaceri Joseph Stark, aflat în penitenciar pentru comiterea mai multor infracţiuni, a dat în judecată Guvernul şi mai multe instituţii şi persoane. Individul cere des­pă­gu­biri de 651 de milioane de euro, sus­ţinând că Guvernul i-ar fi pre­luat în mod abuziv un teren, care acum aparţine Regelui Mihai I (foto). Sunt chemaţi în judecată RA-APPS, premierul, procurorul general, Regele Mihai de România, senatorul libe­ral Radu Stroe, Ioana Gubert, Adina Coroboş, potrivit Mediafax. 

 

FĂRĂ PROBE. Despăgubiri­e sunt cerute drept reparare a prejudi­ciului cauzat prin “naţionali­zarea” şi “preluarea în mod abuziv”, din mo­tive de rasă (pentru că “este evreu”), a terenului de aproximativ 2.500 de metri pătraţi pe care pretinde că l-ar deţine şi care i-ar fi “proprietate privată”. “La 6 decembrie 2005, Guvernul României, confirmat de Călin Popescu Tăriceanu şi Regele Mihai I, au acţionat prin fapte de corupţie – aflându-se în conflict de interese, reglementat de Legea 161/2003 –, pentru a naţionaliza, expropria şi prelua abuziv imobilul meu, din motive etnice, pentru suma de 17 mii de RON”, arată în acţiunea sa Stark. La dosar nu există acte care să dovedească că Joseph Stark a moştenit terenul sau vreun contract de vânzare-cumpărare.

Instituţiile chemate în judecată au cerut instanţei să respingă cere­rea lui Stark, RA-APPS arătând în motivele de întâmpinare că bărba­tul este cercetat penal tocmai în legătură cu “achiziţionarea frauduloasă a terenului” pe care pretinde că îl deţine, deşi în fapt “acesta a fost deţinut continuu de RA-APPS”. Imobilul din Bdul Mircea Eliade numă­rul 12, de 3.700 de metri pă­traţi, a apar­ţinut domeniului public şi a primit destinaţia de imobil de pro­to­col, susţine Regia. Totodată se arată că Regele Mihai I a solicitat retrocedarea în natură a imobilului, făcând dovada calităţii procesuale, motiv pentru care i-a fost restituit. 

 

PIEDICĂ LA INTABULARE. Regele Mihai a cerut în 2007 Judecătoriei sectorului 1 să-i recunoască dreptul asupra terenului pentru a putea intabula imobilul. Fostul monarh arăta că nu poate intra în posesia terenului, deoarece există o sentinţă definitivă dată în mai 2000 de aceeaşi judecătorie, în urma căreia drept proprietar este o persoană pe nume Nicolae Anino­şeanu. În august 1934, Mihai I şi tatăl său, Carol al II-lea, au cumpărat terenul de la Banca Marmorosh-Blank, în actuala Stradă Mircea Eliade nr. 12. Terenul a fost confiscat în 1948 de statul român în baza decretului care prevedea confiscarea bunurilor întregii familii regale. În decembrie 2005, RA-APPS a constatat faptul că regele Mihai este proprietarul terenului şi a decis restituirea acestuia.

 

Mânăreala

Terenul revendicat de Regele Mihai a fost vândut de două ori în baza a două numere cadastrale distincte şi a tot atâtor numere poştale şi înscrieri în Cartea Funciară, relata presa la momentul pronunţării sentinţei din mai 2000. Proprietarul “legal” al terenului a fost făcut un bătrân incapabil să mai răspundă penal, care a vândut de două ori terenul, încasând peste 520 de mii de dolari. Deşi atenţionată, Judecătoria Sectorului 1 i-a recunoscut lui Nicolae Aninoşeanu dreptul de proprietate asupra terenului, obligând Consiliul General al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul. Cum acesta se afla în administrarea RA-APPS, Aninoşeanu nu a putut intra în posesia terenului, dar a deschis rol fiscal şi a vândut imediat terenul unui cetăţean român stabilit în SUA, al doilea contract fiind încheiat prin procură. Cele două vânzări s-au încheiat la notari diferiţi, la a doua vânzare cadastrul, numărul poştal şi înscrierea în cartea Funciară făcându-se pe adresa Str. Cehov nr. 3, şi nu Bulevardul Mircea Eliade nr. 13.

×