x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

29 Noi 2008   •   00:00

CREŞTERE DE DOAR 0,9%
România prezintă, alături de Bulgaria, cele mai mari riscuri economice, din cauză că aceste două state sunt cele mai sărace şi slab guvernate din UE, potrivit The Economist. România are un deficit de cont curent de 14%, o monedă tranzacţionată liber şi este mai puţin dependentă de exporturile către zona euro, dar poate avea o aterizare mai dură. Dobânzile interbancare s-au dublat la 30%, iar FMI estimează că leul este supravegheat cu 19%. Deficitul ar putea ajunge la 3,9% din PIB în acest an, ca urmare a pomenilor electorale. Banca ungară Oriens aşteaptă o creştere economică de doar 0,9% în România anului 2009. (D.I.)



AJUTOARE DE REPATRIERE
Pe fondul crizei economice, consilierul pe probleme sociale din localitatea italiană Spresiano, provincia Treviso, a propus ca fiecare imigrant şomer să primească un bonus de 2.000 de euro, pentru a părăsi regiunea, informează ANSA. "Suntem dispuşi să dăm câte 2.000 de euro pe familie ca să meargă să locuiască în altă parte. Ne costă mai mult să acordăm ajutor social unei familii aflate în dificultate", a explicat consilierul. "Numărul de şomeri va tot creşte. (...) Administraţia locală trebuie să-i sprijine, în primul rând, pe localnici, cei care trăiesc de mulţi ani în această regiune", a explicat consilierul. (Carmen Pleşa)

DISPONIBILIZĂRI

ArcelorMittal Galaţi va recurge la o nouă serie de disponibilizări la cerere în perioada următoare, la care ar putea apela 1.500 din cei 14.000 de angajaţi. "Sunt cel puţin 1.500 de oameni, dacă nu chiar mai mulţi, care ar dori să plece din cauza dificultăţilor la locul de muncă, a salariilor mici, mai ales că pensiile sunt mai mari în ultima perioadă decât salariile pe care le au aici", a spus Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului Solidaritatea. Contractul Colectiv de Muncă, semnat săptămâna aceasta, spune că angajaţii care vor fi disponibilizaţi la cerere vor primi plăţi compensatorii de până la 28.000 de lei, în funcţie de vechime. (D.I.)

×
Subiecte în articol: observator