x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

26 Apr 2009   •   00:00

26 aprilie 2009



CONGRES / UDMR propune un pact etnic
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) propune partidelor româneşti un pact etnic prin care să fie elaborate şi aplicate soluţii noi pentru minoritatea maghiară, pe lângă consolidarea drepturilor existente, a anunţat liderul UDMR, Marko Bela (foto), sâmbătă, la Congresul formaţiunii, care se desfăşoară de la Cluj-Napoca. Totodată, Marko Bela a vorbit despre faptul că relaţiile dintre români şi maghiari pot fi soluţionate numai de pe poziţii egale, cu respectarea principiilor europene.

BOLIVIA / Românul arestat a fost maltratat
Elod Toaso, cetăţean român şi ungar arestat în Bolivia săptămâna trecută, a fost maltratat de poliţie, a declarat ambasadorul ungar Mathyas Josza, citat de cotidianul Irish Times, preluat de Mediafax. Toaso, în vârstă de 29 de ani, născut în Transilvania, a fost reţinut de poliţie împreună cu Mario Tadic, un bolivian de origine croată, la data de 16 aprilie, la Hotelul Las Americas din oraşul Santa Cruz. În acelaşi incident, trei persoane, printre care se afla şi românul Arpad Magyarosi, au fost ucise. Autorităţile boliviene susţin că grupul făcea parte dintr-o celulă teroristă având legături cu separatiştii extremişti locali şi intenţiona să-l asasineze pe preşedintele Evo Morales. Opoziţia boliviană a acuzat însă poliţia că i-a executat pe cei trei.

MAE / Explicaţiile Chişinăului sunt "stângace"
Explicaţiile ministrului de Externe Andrei Stratan privind respingerea de autorităţile de la Chişinău a nominalizării lui Mihnea Constantinescu ca ambasador în R. Moldova sunt "stângace", a declarat sâmbătă pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu. El a adăugat că motivaţia lui Stratan "aduce mai degrabă cu un pretext care ascunde intenţiile reale şi care denotă preferinţa pentru un gest ostentativ şi inamical". Convenţia de la Viena nu prevede explicit metodele prin care statul acreditar îşi poate exprima refuzul şi nici motivele care pot justifica această decizie.

BUCUREŞTI / Adunare pisicească la Sala Palatului

Asociaţia Felina Sofisticat i-a invitat în acest week-end pe iubitorii de pisici la Expoziţia Internaţională Felina de Primăvară 2009, la Sala Palatului din Bucureşti. Deschisă între orele 10 şi 17, expoziţia, desfăşurată sub patronajul Federaţiei Internaţionale Feline (FIFe), îşi mai aşteaptă oaspeţii şi azi, cele 150 de doamne aristocrate, din rase din România, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Italia, Croaţia şi Spania fiind încântate să-şi prezinte cozile stufoase în faţa admiratorilor. La expoziţie sunt prezente numeroase standuri ale importatorilor de hrană şi accesorii, inclusiv vor avea loc lansări de produse noi.


×
Subiecte în articol: observator