9 mai 2009
VIVAT ACADEMIA
Laurenţiu Popescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale al Academiei Române, este invitatul emisiunii Vivat Academia, difuzată astăzi la 15:00, la Antena 2. El prezintă cauzele pentru care cercetarea ştiintifică românească din domeniul medicinei va avea foarte greu şansa unui premiu Nobel. Victor Babeş a fost propus de 19 ori la acest premiu şi Laurenţiu Popescu explică de ce nu l-a obţinut.
A RECLAMAT BUFNIŢELE
Un bărbat din Vrâncioaia a făcut o sesizare la Garda de Mediu Vrancea în care se plânge că a fost invadat de bufniţe. Şeful Gărzii de Mediu, Aurel Cristian, a arătat că este doar unul dintre cazurile în care oamenii reclamă probleme care nu ţin de instituţia pe care o conduce. "Nici nu ştiu exact cui ar putea să se adreseze în acest caz", a declarat şeful Gărzii de Mediu. (Dana Lăpdat)
FĂRĂ MANUALE NOI
Ministerul Educaţiei nu a alocat în bugetul pe acest an nici un ban pentru tipărirea de manuale noi, nici măcar pentru clasa I. Uniunea Editorilor din România (UER), susţine prin vocea directorului executiv, Claudiu Istrate, că nici pentru retipărirea manualelor vechi nu există fonduri suficiente. Istrate precizează că ministerul a redus sumele alocate pentru retipărire cu 70% faţă 2008.
OMORĂŢI DE DATORII
Un constănţean şi prietena acestuia au ales să-şi pună capăt vieţii din cauza datoriilor pe care le aveau faţă de cămătari. Conform primelor date ale anchetei, bărbatul a ucis-o pe femeie, cu acceptul acesteia, după care s-a spânzurat. Poliţiştii au găsit în casă un bilet prin care îşi explicau decizia rugând-o în acelaşi timp pe fetiţa lor să fie cuminte. În momentul tragediei, copila nu era acasă.
POLIŢIŞTI AGRESAŢI
O echipă de poliţişti care a urmărit un autovehicul condus de un şofer beat, a fost agresată de un pasager al maşinii respective. Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în Gheorgheni. Poliţiştii au văzut trei persoane, aflate sub influenţa alcoolului, care au urcat într-un autoturism, pornind către centrul oraşului. Au plecat în urmărirea autoturismului, avertizând sonor şi luminos, şi au reuşit să-l opreasă. În timp ce şoferul, care susţinea că nu are acte, era dus la Poliţie, unul dintre pasageri i-a agresat fizic pe poliţişti.
ATENŢIE, PROFI!
Poliţiştii focşăneni i-au sfătuit pe directorii educativi ai liceelor din judeţ să fie atenţi la comportamentul elevilor. Solicitarea poliţiştilor vine după ce la Focşani a fost deschis al treilea magazin care comercializează substanţe etnobotanice. Plantele etnobotanice generează reacţii similare drogurilor uşoare.
VINOVAŢII DE LA TEZĂ
Responsabilii pentru greşeala de la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română au demisionat aseară. Este vorba de Dumitru Săvulescu şi Stan Mihail, delegat pentru teze respectiv consilier superior în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP). De altfel, ministrul Ecaterina Andronescu solicitase aseară demisia celor doi. Mihail Stan a elaborat subiectele şi baremele corespunzătoare fiecărei clase ce susţine teza cu subiect unic la Limba şi literatura română. (E.M.)
Citește pe Antena3.ro