x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

09 Iun 2009   •   00:00

9 iunie 2009



IALOMIŢA
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite într-un accident petrecut pe DN 2. În incidentul care s-a produs la ieşirea din Urziceni spre Bucureşti au fost implicate cinci maşini. Carambolul a fost provocat iniţial de două autoturisme care s-au ciocnit frontal din cauze rămase deocamdată necunoscute, iar din impact maşinile au ricoşat, avariind uşor alte trei autovehicule. Circulaţia pe DN 2 a fost blocată aproximativ o oră.

PROCESUL BĂLAŞA
Dezbaterile în procesul în care fiii lui Sabin Bălaşa au dat-o în judecată pe fosta soţie a acestuia vor fi reluate astăzi. Procesul a început în ianuarie, fiind intentat de Matei Bălaşa împotriva fostei soţii a pictorului, Melania Iordăchescu, mai târziu devenind parte în proces şi celălalt fiu, Tudor. Artistul a fost căsătorit timp de 20 de ani cu Melania Iordăchescu, însă cei doi se aflau în proces de divorţ la data la care pictorul a murit. Părţile se judecă pentru drepturile de autor asupra operei pictorului.

NINJA DE BORŞA
Primarul din Borşa, Remus Şteţco, şi viceprimarul Ioan Timiş au fost ameninţaţi cu o sabie ninja de un localnic. Acesta era nemulţumit de o dispoziţie a edililor, aşa că a intrat peste ei în birou. Duminică seară, bărbatul a adresat injurii şi ameninţări primarului şi viceprimarului, motivând că Primăria a atacat cu apel o hotărâre judecătorească
în care el era interesat. "A intrat în birou la mine, unde eram cu viceprimarul. Era înarmat cu o sabie ninja. Ne-a ameninţat că ne omoară", a afirmat primarul.

LA UN PAS DE DRAMĂ
Şase militari au fost la un pas să-şi piardă viaţa în timpul unui exerciţiu desfăşurat în Poligonul Midia, la sfârşitul lunii trecute. Conform Antena 3, lansatorul de rachete în care se aflau cei şase militari a explodat. Cadrele militare aflate în lansatorul de rachete trebuiau să lovească o ţintă aflată în Marea Neagră. În momentul lansării însă, încărcătura a luat foc. A durat aproximativ două minute până când cei şase au reuşit să iasă. După alte câteva zeci de secunde lansatorul a explodat.

PĂDURAR DEZARMAT
Un pădurar a fost deposedat de arma din dotare de patru tineri, pe care i-a surprins la tăiat de arbori. Pădurarul a tras două focuri în plan vertical, în încercarea de a-i reţine pe suspecţii care defrişau copaci dintr-o pădure din comuna ieşeană Mirosloveşti. Tinerii i-au luat arma pădurarului după ce l-au lovit cu un corp contondent în zona capului. Arma a fost luată de suspecţi cu tot cu încărcătorul în care se aflau două cartuşe de război. Chemaţi de pădurar, poliţiştii i-au prins pe cei patru tineri. (Cristinel C. Popa)

VACANŢA DE VARĂ
Peste 3.500.000 de elevi şi preşcolari intră vineri în vacanţa de vară. Dintre aceştia, absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a se pregătesc pentru admiterea la liceu, respectiv bacalaureat. Acesta ar putea fi ultimul an în care se organizează admiterea la liceu pe baza tezelor unice şi a repartizării computerizate.

×
Subiecte în articol: observator