Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis vineri un mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele lui Ioniţă Marius, tânărul acuzat că a înjunghiat un elev de 16 ani de la Liceul "Tudor Vladimirescu", al cărui cadavru a fost găsit în scara unui bloc din sectorul 6 al Capitalei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Ioniţă Marius, în vârstă de 19 ani, a fost reţinut joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Potrivit anchetatorilor, în data de 8 aprilie, victima a urcat până la etajul 10 al unui bloc din strada Cernişoara nr. 45, sectorul 6 al Capitalei, unde locuia agresorul Ioniţă Marius, pentru că avea să-i dea nişte bani pentru un telefon pe care îl cumpărase de la el. Achitase o parte din valoarea totală de aproximativ 200 - 300 de lei şi trebuia să-i aducă restul de bani, însă elevul a spus că deocamdată nu-i are. În acel moment, cei doi se aflau pe scara blocului, iar agresorul nervos pe răspunsul elevului i-a aplicat două lovituri de cuţit în picior şi în piept, leziuni care i-au fost fatale.