x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Termoenergetica: Gicacaloria nu se scumpeşte

Termoenergetica: Gicacaloria nu se scumpeşte

17 Dec 2019   •   15:41
Termoenergetica: Gicacaloria nu se scumpeşte

Gigacaloria nu se scumpeşte, a anunţat, marţi, Compania Municipală Termoenergetica, menţionând că planul de evoluţie a tarifelor, care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General, reprezintă "un model economic" necesar realizării unor investiţii.

"Având în vedere informaţiile apărute în ultima perioadă în spaţiul public, potrivit cărora se scumpeşte preţul gigacaloriei, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA face următoarele precizări: Gigacaloria nu se scumpeşte. Documentul la care se face referire este un proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi pentru a fi supus dezbaterii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi reprezintă un model economic necesar realizării unor investiţii", se explică într-un comunicat al companiei.

Potrivit Termoenergetica, proiectul reprezintă un model economic necesar obiectivului de investiţii "Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti (25 obiective însumând o lungime de traseu de 105,969 km)" şi "nu o majorare" a preţului gigacaloriei.

"Creşterea preţului la gigacalorie se realizează în baza unei hotărâri de principiu a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ulterior se obţine un aviz de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar după obţinerea acestui aviz se supune din nou dezbaterii consilierilor generali într-un alt proiect de hotărâre", menţionează sursa citată.

Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de joi un proiect care vizează reabilitarea a 105,9 kilometri de reţea de termoficare. Acesta urmează să fie depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, având o valoare totală de 1.572.631.844 lei inclusiv TVA.

De asemenea, în corelaţie cu acest proiect, consilierii municipali vor dezbate şi un al doilea referitor la planul anual de evoluţie a tarifelor energiei termice pentru perioada 2020-2044. Acest plan de evoluţie a tarifelor reprezintă unul dintre documentele necesare în vederea aprobării studiului de fezabilitate aferent proiectului reabilitare a celor 105 km traseu de transport al agentului termic.

Planul de preţuri porneşte de la tariful practicat în prezent pentru populaţie, respectiv 137 lei/Gcal fără TVA. Tarifele ar urma să înregistreze o creştere medie anuală de 7% până în anul 2030, ulterior această creştere fiind de aproximativ 2% anual. Pentru consumatorii non-casnici tariful plătit depinde de tipul de sistem la care sunt racordaţi. Astfel, tariful plătit pentru utilizatorii conectaţi la sistemul de transport este de 70,04 Euro/Gcal, după care are loc o creştere medie anuală de 2%. Tariful estimat pentru consumatorii non-casnici conectaţi la sistemul de distribuţie este de 77,79 Euro/Gcal în anul 2020, după care urmează o creştere medie anuală de 2% pentru întreg intervalul de prognoză. Astfel, tariful pentru gospodării, care are un preţ de 28,6 euro/Gcal în 2019, ar urma să fie de 30,60 euro/Gcal în 2020 şi 32,75 euro/Gcal în 2022. AGERPRES

×