x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 9.000 de ţigarete confiscate de inspectorii vamali de la Albiţa

9.000 de ţigarete confiscate de inspectorii vamali de la Albiţa

de Redacția Jurnalul    |    22 Iul 2024   •   18:00
 9.000 de ţigarete confiscate de inspectorii vamali de la Albiţa

Inspectorii vamali de la Albiţa au confiscat 9.000 de ţigarete nedeclarate după scanarea unui autoturism care se deplasa pe ruta Republica Moldova - România (Iaşi), a anunţat, luni, Autoritatea Vamală Română.

Potrivit sursei citate, mijlocul de transport a fost selectat pentru scanare, în urma analizei de risc, în cadrul controlului coordonat implementat de către autorităţile vamale şi de frontieră din România şi Republica Moldova şi în baza planului de acţiune comun AVR/IGPF.

Pentru sustragerea de la vămuire a ţigaretelor, reprezentanţii Autorităţii Vamale Române au procedat la confiscarea acestora, aplicând totodată o amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei care a fost achitată, se precizează în comunicatul AVM. 

×