x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Toma Rus, şantaj la Paszkany

Toma Rus, şantaj la Paszkany

de Violeta Fotache Publicat la 28 Mai 2008 00:00 Modificat la 28 Mai 2008 00:00

Chestorul Toma Rus, adjunctul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate (DGCCO), a fost ieri audiat de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupţie şi de infracţiuni economice.

DNA SCHIMBĂ ÎNCADRAREA

Chestorul Toma Rus, adjunctul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate (DGCCO), a fost ieri audiat de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupţie şi de infracţiuni economice. La ieşirea de la DNA, avocatul său ales, Gheorghiţă Mateuţ a precizat că procurorii DNA au schimbat acuzaţia de trafic de influenţă adusă clientului său cu cea de şantaj, după ce, în urma plângerilor formulate la procurorii ierarhici şi procurorul general, a fost anulată ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Despre şantaj, Mateuţ a precizat că ar fi fost practicat vizavi de patronul echipei de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany. Două dintre acuzaţiile care i se aduc se referă la “Viafarm” SRL, societatea familiei, privind modul de închiriere a două spaţii, unul în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj şi altul de la Piscicola SA. O altă acuzaţie se referă la apartamentul pe care acesta îl deţine în centrul Clujului şi pe care l-a închiriat unei firme de telefonie mobilă.

×
Subiecte în articol: observator