Primul torționar condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, Alexandru Vișinescu, a fost internat la Spitalul Jilava din cauza unor probleme medicale care l-au țintuit la pat.
La Jilava, a fost plasat în zona de carantină, până la plasarea în celulă. Doar că lucrurile s-au schimbat între timp, iar lui Vișinescu a început să i se facă din ce în ce mai rău. Așa că din carantină torționarul nu a mai ajuns după gratii, ci direct la spital, unde se află și acum, scrie libertatea.ro.
Citește pe Antena3.ro