x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tulcea. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat al treilea caz de rujeolă

Tulcea. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat al treilea caz de rujeolă

27 Mar 2018   •   19:16
Tulcea. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat al treilea caz de rujeolă

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, marţi, cel de-al treilea caz de rujeolă din judeţ, de la începutul anului. 

Directoarea DSP, Mihaela Nicolau, a precizat pentru AGERPRES că acest caz a fost înregistrat la o femeie, în vârstă de 39 de ani, din comuna Ciucurova, care a fost internată începând cu data de 18 martie în Secţia boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Constanţa. 

"Starea pacientei este bună, iar astăzi (marţi, n.red.) s-a externat", a menţionat directoarea DSP. 

Nicolau a anunţat marţi şi alte trei suspiciuni de rujeolă înregistrate la sugari, starea acestora fiind stabilă. 

Până marţi, în judeţul Tulcea, potrivit DSP, s-au mai înregistrat două cazuri de rujeolă începând din anul 2016, atunci când s-a declanşat epidemia de rujeolă în România. Primul caz a fost confirmat luna trecută, iar al doilea luna aceasta.

AGERPRES

×