Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, în jurul orei 17.30, în comuna Ulmeni din judeţul Călăraşi, în accident pierzîndu-şi viaţa pilotul, potrivit Poliţiei, citate de Mediafax. Copilotul a fost şi el grav rănit în accident.
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, în jurul orei 17.30, în comuna Ulmeni din judeţul Călăraşi, în accident pierzîndu-şi viaţa pilotul, potrivit Poliţiei, citate de Mediafax. Copilotul a fost şi el grav rănit în accident.
Avionul s-a prăbuşit în curtea unui fost IAS, a declarat colonelul Viorel Mureşan, adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Călăraşi. Avionul este un AN2, folosit la stropirea culturilor. În momentul impactului cu solul, aparatul a luat foc. Avionul s-a prăbuşit la aproximativ 700 de metri de DN 13.
Două autospeciale ale Pompielor, ambulanţe şi echipaje ale ISU din Călăraşi s-au deplasat către faţa locului accidentului. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.
Avionul de mici dimensiuni aparţine firmei călărăşene Victor Avia, informează Poliţia română. Contactată telefonic, firma Victor Avia în legătură cu accidentul, un bărbat nervos care a răspuns a afirmat că "nu-l interesează" şi a închis.
Potrivit datelor Autorităţii Aeronautice Civile române, SC Victor Avia SRL are sediul în strada Proiectată, bloc V8, scara 5, etaj 1, ap.1, cod 910125, judeţul Călăraşi şi are ca obiect de activitate "transporturile aeriene ocazionale, de călători şi mărfuri", precum şi zboruri charter. Avionul AN2, folosit la stropirea culturilor, s-a prăbuşit într-un cîmp, mai în apropiere de comunca călărăşană Luica şi nu de Ulmeni, spune Poliţia.