x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un autocar ce transporta 36 de copii a fost implicat într-un accident rutier

Un autocar ce transporta 36 de copii a fost implicat într-un accident rutier

24 Mai 2008   •   00:00

Un autocar care transporta 36 de copii de la o şcoală din Iaşi într-o excursie spre Sovata a fost implicat, vineri, într-un accident rutier produs în localitatea nemţeană Bozienii de Sus, după ce şoferul a intrat într-o depăşire şi a lovit un autoturism.

Un autocar care transporta 36 de copii de la o şcoală din Iaşi într-o excursie spre Sovata a fost implicat, vineri, într-un accident rutier produs în localitatea nemţeană Bozienii de Sus, după ce şoferul a intrat într-o depăşire şi a lovit un autoturism.

           

 

La ieşirea din localitate, autocarul condus de Neculai A. (54 ani), din comuna Săveni - Botoşani, a intrat în depăşire pe contrasens, peste linia continuă, nereuşind să evite impactul frontal cu un autoturism Volskwagen Polo, condus regulamentar din sens opus de către Marius D., de 25 de ani, din Drobeta Turnu Severin.

           

În încercarea de a evita o tragedie, şoferul unui alt autoturism a tras puternic dreapta de volan. Din fericire, copiii s-au ales doar cu o sperietură şi niciunul nu a fost rănit.

Şoferul autocarului a suferit leziuni uşoare, iar cel al autoturismului Volskwagen Polo un traumatism de antebraţ, fără a necesita internare.

 

Maşinile implicate în accident au fost serios avariate. Poliţiştii au reţinut permisul şoferului de pe autocar şi au întocmit un dosar penal.

           

Profesoara care îi însoţea pe elevi a spus că aceştia s-au speriat, dar că nu au suferit răni. Copiii au fost preluaţi de două microbuze şi au continuat drumul către Sovata.

           

 

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator