x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Urmaşul lui Râmaru

Urmaşul lui Râmaru

30 Mai 2009   •   00:00
Urmaşul lui Râmaru
Sursa foto: /Cotidianul Observator de Călăraşi

Un tânăr suspectat de violarea şi asasinarea a patru bătrâne a fost arestat ieri de Tribunalul Călăraşi pentru 29 de zile. Cazul a fost preluat joi de procurorii Parchetului instanţei supreme.



Acuzatul se numeşte Ionuţ Arthur Strungaru, în vârstă de 21 de ani, şi a fost arestat preventiv pentru omor calificat, el fiind principalul suspect în violarea şi asasinarea a patru bătrâne, localnice în satul Rasa, din judeţul Călăraşi.

Cotidianul Observator de Călăraşi a relatat despre crimele din satul Rasa notând faptul că "victimele sunt bătrâne de peste 80 de ani, femei cu probleme de sănătate şi practic fără apărare". Ultima victimă, găsită moartă în fântâna casei la data de 30 martie, este Mira Gheorghe, în locuinţa acesteia fiind identificate urme de sânge.

ACELAŞI MOD DE OPERARE
Potrivit anchetatorilor, "cauza morţii ultimei bătrâne a fost asfixierea mecanică prin înec, ceea ce presupune că, atunci când a fost aruncată în fântână, femeia încă mai trăia".

"De asemenea, la nivelul capului şi al organului genital al acesteia au fost identificate mai multe leziuni provocate prin violenţă. (...) Există conexiuni şi sunt indicii că este acelaşi autor ca şi în celelalte cazuri. De fapt este acelaşi mod de operare", declară comisarul-şef Costel Chirică, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi.

De altfel, anchetatorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au preluat de la Parchetul Tribunalului Călăraşi cazurile privind uciderea bătrânelor din satul Rasa, susţin că modul de operare în toate acestea este similar, motiv pentru care dosarele s-au conexat. În urma audierilor, anchetatorii au decis joi reţinerea lui Ionuţ Arthur Strungar sub acuzaţiile de viol şi omor calificat.

×
Subiecte în articol: observator