x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Gheorghiță, despre AstraZeneca: Așteptăm recomandările EMA... se poate ajunge în orice scenariu

Valeriu Gheorghiță, despre AstraZeneca: Așteptăm recomandările EMA... se poate ajunge în orice scenariu

06 Apr 2021   •   14:51
Valeriu Gheorghiță, despre AstraZeneca: Așteptăm recomandările EMA... se poate ajunge în orice scenariu
Sursa foto: Lucian Alecu

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că România așteaptă recomandările Agenției Europene a Medicamentului în ceea ce privește AstraZeneca după ce un înalt oficial al instituției a spus că există o legătură între vaccin și tromboze.

Medicul Valeriu Gheorghiță a spus că se poate ajunge în orice scenariu în ceea ce privește vaccinul AstraZeneca. Totuși, Gheorghiță susține că se așteaptă la recomandări suplimentare și nu la retragerea medicamentului.

„Suntem și noi informați legat de declarația EMA. Nu s-a finalizat ședință, după vor fi transmise recomandările clare, ne așteptăm să se transmită recomandări particulare. Nu ne așteptăm la o retragere a autorizării a acestui vaccin, probabil vor fi recomandări suplimentare. Noi sperăm să se facă aceste recomandări ca să avem o sursa clară pentru luarea deciziilor”, a mai declarat Gheorghiță.

În România nu au fost confirmate cazuri de tromboze asociate cu vaccinarea, a precizat Gheorghiță

Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul European Medicines Agency (EMA), a legat vaccinul produs de AstraZeneca de cazurile de tromboze semnalate, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, publicat marţi, conform medicalexpress.com.

„Putem să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul”, a spus Cavaleri, care a adăugat că nu sunt clare cauzele acestor reacții.

El a precizat că agenția va veni cu detalii suplimentare.

În martie numeroase țări au întrerupt vaccinarea cu AstraZeneca, după mai multe raportări care evidențiau apariția de cheaguri de sânge la cei vaccinați. European Medicines Agency a spus atunci că nu a identificat încă niciun factor de risc, cum ar fi vârsta, sexul sau antecedente de tulburări de coagulare a sângelui, pentru cazurile de tromboză raportate. EMA a reiterat faptul că beneficiile vaccinului depășesc riscurile, dar a avertizat că oamenii ar trebui să fie conștienți de „mica posibilitate” de apariție a cheagurilor rare de sânge și trebuie să solicite asistență medicală.

×
Subiecte în articol: Valeriu Gheorghiță