Marian Vanghelie nu este încântat de ideea tandemului primar-viceprimar lansat de Sorin Oprescu
Marian Vanghelie nu este încântat de ideea tandemului primar-viceprimar lansat de Sorin Oprescu. Senatorul spune că a discutat această soluţie cu Vanghelie, dar nu au ajuns la o înţelegere. “Nu prea era de acord Dan Marian Vanghelie cu această chestiune sau cel puţin a rămas nelămurită. E o mână întinsă, nu în sensul de o mână de ajutor, ci e o mână întinsă tocmai pentru a diminua aceste tensiuni în partid şi a găsi o cale de rezolvare onestă”, a declarat senatorul la “Vorbe grele, cu Victor Ciutacu”, de la Antena 2, descriind şi condiţiile în care se va realiza tandemul în care el intră de pe poziţia de primar: Vanghelie va candida pe lista de consilieri şi, în măsura în care PSD va avea majoritatea în Consiliul General, acesta ar urma să fie ales în funcţia de viceprimar. Cu toată disponibilitatea pentru o astfel de colaborare, senatorul a criticat declaraţiile lui Vanghelie referitoare la “prietenia” sa cu omul de afaceri Costel Bobic, precizând că a fost “o încercare uşor mârşavă” de a-l deplasa “către zona unor interlopi”. În plus, senatorul a acuzat încercările de şantaj la adresa sa, spunând că sunt “unii” care îi trimit “semnale cu tot soiul de prostii, conform cărora Oprescu este homosexual”.