x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns de la bal la spital cu toxiinfecţie alimentară

Zeci de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns de la bal la spital cu toxiinfecţie alimentară

14 Iun 2013   •   09:42
Zeci de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns de la bal la spital cu toxiinfecţie alimentară

Joi seara, în jurul orei 22:00, aproximativ 80  de elevi de clasa a VIII-a de la Şcoala Avram Iancu din Satu Mare şi 26 de cadre didactice au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare cu  toxiinfecţie alimentară, scrie Informatia Zilei.

Elevii şi profesorii au participat la un banchet în cinstea absolvirii şcolii la un restaurant din Satu Mare.

Pentru o parte din ei a fost necesară internarea în spital, circa  51 de elevi și 4 profesori, printre care și directorul școlii. Toţi copiii şi dascălii au fost supuşi unui consult de specialitate şi efectuării analizelor de laborator.

Copiii au început să acuze dureri puternice de burtă și stări de vomă, iar unii dintre ei ș-au chemat părinții la banchet.

Simptomele au început să apară după ce invitații mâncat aperititul și primul fel de mâncare.

×