Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj şi secretarul executiv al partidului, va părăsi conducerea democrat-liberală, pentru a se reîntoarce în fruntea Federaţiei Sindicale din Minerit. Plecarea lui Ruşet va lăsa încă un post liber în cadrul Biroului Permanent al PDL, după demisiile lui Cristian Preda şi Sever Voinescu.
Plecarea lui Ion Ruşeţ din conducerea centrală a partidului va avea loc, cel mai probabil, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare programat luna viitoare, deocamdată acesta înaintându-şi demisia de la şefia filialei gorjene.
Retragerea lui Ruşet are loc în contextul în care fostul senator nu a reuşit să obţină încă un mandat de parlamentar la alegerile din decembrie. Ex-liderul judeţean se va întoarce, astfel, pe funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicale din Minerit, post din care se autosuspendase la preluarea mandatului politic.
Află pe RTV.NET de ce pleacă Ion Ruşet din PDL şi ce spune Vasile Blaga despre funcţiile lăsate libere.