Traian Băsescu îşi va vedea visul cu ochii şi în ceea ce priveşte cele patru Coduri. Aşa crede Adrian Năstase, care susţine că, în final, se va ajunge la asumarea răspunderii Guvernului, adică exact aşa cum vrea şeful statului.
"Dirigintele ţării a fost de acord ca parlamentarii să se joace câteva săptămâni în nisip cu codurile, dar, la 15 mai, Guvernul Boc le va lua jucăria şi îşi va asuma răspunderea pe textele retrase de vreo trei ori din Parlament, pentru a se ajunge la ceea ce este al doilea obiectiv al numirii lui Predoiu la justiţie şi anume adoptarea codurilor Macovei", spune Năstase pe blog despre ceea ce s-a întâmplat la "ora de dirigenţie" avută de şeful statului, la începutul săptămânii la Cotroceni, cu responsabili din justiţie şi liderii coaliţiei, în care s-a convenit ca Parlamentul să dezbată şi să adopte până la 15 mai cele patru coduri, în caz contrar Guvernul urmând să-şi asume răspunderea. Năstase reaminteşte totodată celor din PSD că Biroul Permanent Naţional al partidului a decis să nu accepte asumarea răspunderii pentru adoptarea codurilor, dar "se pare, că acest lucru nu era atât de important". Pe de altă parte, Năstase relatează din discuţiile ce au avut loc la Cotroceni în legătură cu dosarele sale, povestind printre altele că pesediştii "au fost foarte duri atunci când Băsescu le-a spus că, în opinia Comisiei, dosarul Flota este un fleac pe lângă termopanele mele şi că aşa nu se mai poate şi că trebuie dat, odată şi odată, un exemplu care să-i folosească şi lui în campanie, că de asta am făcut noi Alianţa, ca să ne ajutăm între noi".
Citește pe Antena3.ro