Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Dâmboviţa, Adrian Rădulescu, şi-a anunţat retragerea din cursa pentru şefia PMP, formaţiune care îşi alege conducerea în cadrul primului Congres, potrivit unui comunicat al PMP.
FERMA PREŞEDINTELUI. Adrian Rădulescu nu are nimic de ascuns, dar nu vrea să fie audiat de Comisia Nana
Preşedintele PMP Dâmboviţa şi-a declarat, în schimb, susţinerea pentru candidatura Elenei Udrea şi proiectul ei pentru partid şi pentru România.
'Sunt om de echipă şi am suficientă experienţă politică încât să înţeleg ce drum trebuie să urmeze Mişcarea Populară pentru a deveni principalul partid de centru-dreapta din România. Avem nevoie de un lider autentic, care să adune oamenii în jurul lui, gata să muncească 24 de ore pe zi dacă este nevoie, care să se lupte cu adversarii politici şi să fie şi carismatic. De aceea, cred că soluţia este Elena Udrea. M-am înscris primul în această competiţie, înainte ca ea să se înscrie, aşa că acum am decis să mă retrag şi să îi acord Elenei Udrea suştinerea mea', a declarat Adrian Rădulescu.
Secretara primariei Nana: Adrian Rădulescu a înregistrat Ferma Preşedintelui în Registrul Agricol
Primul congres al Partidului Mişcarea Populară, la care va fi aleasă conducerea formaţiunii, se va desfăşura sâmbătă, la Palatul Parlamentului, cu începere de la ora 11.00, la reuniune fiind aşteptată participarea a aproximativ 1.200 de delegaţi ai organizaţiilor din ţară şi din diaspora.