x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri la USR-PLUS. Pretendenții la șefia unui partid progresist își încep lupta internă cu mesaje conservatoare

Alegeri la USR-PLUS. Pretendenții la șefia unui partid progresist își încep lupta internă cu mesaje conservatoare

de Ion Alexandru    |    30 Aug 2021   •   07:20
Alegeri la USR-PLUS. Pretendenții la șefia unui partid progresist își încep lupta internă cu mesaje conservatoare
Sursa foto: Agerpres

Campania electorală internă din USR-PLUS a intrat, oficial, în linie dreaptă, cu lansări de candidaturi neașteptate. Dan Barna s-a remarcat cu un videoclip în care se folosește de propriul copil, proaspăt adus pe lume, încălțat cu șoșoni diferiți, pe care scrie USR, respectiv PLUS. Contracandidatul său principal, Dacian Cioloș, bate și mai tare moneda pe un mesaj conservator, preferând să intre în luptă cu bine-cunoscutul slogan „Fără penali în funcții publice”. Eurodeputatul și liderul Renew Europe a declarat că se teme ca nu cumva acest proiect să nu aibă soarta Referendumului pentru Familie, din anul 2018. Cioloș și Barna se înscriu, astfel, în șirul unor lansări de candidaturi extrem de controversate, care au făcut, la vremea lor, deliciul presei, de la Traian Băsescu la Theodor Stolojan sau Elena Udrea.

 

De data aceasta, campania electorală în care au intrat Dacian Cioloș și Dan Barna este una de nișă, având în vedere că nu este vorba despre alegeri naționale, ci despre un congres al unui partid politic. Mesajele transmise de cei doi sunt, așadar, exclusiv destinate delegaților care vor alege noul președinte al formațiunii, în luna octombrie. Așa stând lucrurile, cu atât mai surprinzătoare par temele cu care fiecare dintre ei a înțeles să se arunce în luptă.

La finalul săptămânii trecute, vicepremierul Dan Barna le-a prezentat colegilor săi de partid un videoclip electoral în care a folosit o fotografie cu fiul său, nou-născut, încălțat cu pantofi colorați – unul albastru, cu sigla USR, celălalt portocaliu, cu sigla PLUS. „Mi-am depus astăzi candidatura pentru funcția președinte al USR-PLUS. Știu de unde am plecat. Știu și înțeleg exact unde suntem acum. Știu unde trebuie să ajungem ca să îndeplinim așteptările celor care ne-au trimis aici. Acesta este motivul pentru care candidez și pentru care le cer colegilor mei să fie alături de mine, în baza credinței că nu poți face politică decât la firul ierbii. Nu poți face politică decât stând permanent de vorbă cu oamenii și intern, și extern. Nu poți face politică decât fiind prezent”, a precizat acesta.

Sociologul Vladimir Ionaș susține că astfel de imagini, cu copii foarte mici, folosite în campaniile electorale de către politicieni, de regulă nu au efectul scontat. Cu atât mai mult, cu cât Dan Barna a folosit imaginile pentru a le prezenta unui partid progresist. „Nu prind astfel de imagini. Mai ales din partea unui politician care nu are o imagine de politician conservator, apropiat valorilor familiei”, a precizat sociologul.

 

Cioloș se teme ca nu cumva „Fără penali în funcții publice” să aibă soarta Referendumului pentru Familie

 

Principalul contracandidat al lui Dan Barna la șefia USR-PLUS, eurodeputatul Dacian Cioloș, liderul grupului progresist Renew Europe, din Parlamentul European, și-a făcut, la rândul său, debutul în această competiție cu o remarcă la fel de conservatoare. Acesta a susțiunut, tot la finalul săptămânii trecute, că proiectul „Fără penali în funcții publice” rămâne obiectivul principal al USR-PLUS. 

„Noi, în momentul în care supunem la vot în Parlament fără penali în funcţii publice, în 30 de zile trebuie să organizăm referendumul şi credem că putem avea susţinere la referendum, dar oamenii trebuie să poată să fie prezenţi şi trebuie să ieşim din perioada asta de pandemie, pentru că, dacă ne trezim că am votat în Parlament şi în alea 30 de zile apare o situaţie, un nou val pandemic şi oamenii nu vor putea participa la referendum, riscăm să ratăm acest obiectiv, dar el rămâne în continuare un obiectiv esenţial”, a explicat Dacian Cioloş. Acesta a adăugat că, altfel, acest obiectiv va avea soarta Referendumului pentru Familie, din anul 2018.

 

Proiect blocat în Senat, prin boicot la vreme de alegeri parlamentare

 

Pentru reîmprospătarea memoriei, trebuie menționat faptul că, în toamna anului trecut, proiectul de lege privind modificarea Constituției, în vederea introducerii interdicției conform căreia cei care au suferit condamnări penale, până la intervenirea reabilitării, nu mai pot ocupa funcții politice alese sau numite, a fost blocat la Senat, cu aportul celor de la PNL și USR. Parlamentarii nu s-au prezentat, în mod repetat, la lucrări, deoarece nu au vrut să asigure cvorumul de ședință.

Motivul real al acestui boicot a fost acela că pe ordinea de zi a aceleiași ședințe de plen a Senatului se afla și proiectul de lege privind amânarea organizării alegerilor parlamentare din 6 decembrie, pentru primăvara acestui an. Legea nu a putut fi supusă votului, dar nici subiectul „Fără penali în funcții publice”.

În ceea ce privește Referendumul pentru Familie, organizat ca urmare a demersului de strângere a celor peste 3 milioane de semnături, de către Coaliția pentru Familie, acesta viza revizuirea Constituției, în sensul reglementării în Legea Fundamentală a faptului că, în România, căsătoria poate fi uniunea consimțită între un bărbat și o femeie. Referendumul a fost boicotat de USR și nu a întrunit cvorumul de prezență pentru a putea fi validat.

 

Episoade memorabile din campaniile electorale, cu personaje celebre

 

În ultimii ani, cu ocazia mai multor campanii electorale, fie că erau pentru alegerile prezidențiale, fie că vizau Parlamentul sau chiar funcția de prim-ministru, rezultată indirect din alegerile respective, unii politicieni de marcă au ales să intre sau chiar să iasă din aceste competiții într-un mod inedit.

Spre exemplu, în campania electorală aferentă alegerilor prezidențiale din anul 2004, Traian Băsescu a folosit un slogan contondent: „La țepe în Piața Victoriei”. Același Băsescu a folosit elemente vizuale, pe afișele electorale, stând cu mâna la chipiu, sub mesajul „Să trăiți bine”. După verdictul CNSAS din 2019, dar și după soluția pe fond a Curții de Apel București, prin care Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității, acele afișe par să evidențieze o stare de fapt mult mai evidentă acum, decât la momentul campaniei electorale în care au fost folosite.

De altfel, campania electorală din 2004 însăși a fost una neobișnuită. Candidatul oficial de atunci al Alianței D.A. PNL-PD trebuia să fie Theodor Stolojan. Acesta s-a retras din cursă, pretextând că este bolnav, iar Băsescu a candidat în locul lui, în lacrimi.

Nu putem trece peste candidatura din 2004 nefinalizată a lui Stolojan fără să amintim că, patru ani mai târziu, acesta a candidat, de asemenea, fără finalizare, pentru funcția de prim-ministru al guvernului ce urma să fie instalat după alegerile parlamentare din anul 2008. Jurnaliștii au aflat despre intenția politicianului de a candida, la o piscină, anunțul fiind făcut de Stolojan îmbrăcat doar în chiloți de baie.

Un alt moment electoral neobișnuit a avut loc în anul 2014, când Elena Udrea a candidat la alegerile prezidențiale din partea PMP. Iar unul dintre momentele considerate a fi lansarea candidaturii a fost cel în care Udrea a sărit cu parașuta dintr-un avion. Momentul a fost transmis în direct la TV, fiind comentat de Băsescu, acesta dând un interviu pentru un post de televiziune.

×