x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anticipate - Băsescu, chemat în Parlament

Anticipate - Băsescu, chemat în Parlament

de Lavinia Dimancea    |    04 Mar 2008   •   00:00

Conducerea PSD nu a luat nici ieri o decizie cu privire la declanşarea anticipatelor şi iniţierea unei moţiuni de cenzură, dar i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să se pronunţe în faţa Parlamentului pe tema anticipatelor.

Preşedintele partidului, Mircea Geoană, a declarat că, pe de altă parte, PSD aşteaptă votul de astăzi din Camera Deputaţilor cu privire la alegerea preşedinţilor de CJ prin vot uninominal, considerând că, după acest vot, devine "obligatorie" adoptarea de către partide a unei decizii cu privire la anticipate. Geoană a spus că, în funcţie de votul de astăzi şi de atitudinea şefului statului, PSD va decide zilele următoare cu privire la declanşarea anticipatelor şi iniţierea unei moţiuni de cenzură.

×
Subiecte în articol: politic