x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anticipate - Pesediştii se roagă de şeful statului

Anticipate - Pesediştii se roagă de şeful statului

de Lavinia Dimancea    |    08 Mar 2008   •   00:00
Anticipate - Pesediştii se roagă de şeful statului

De săptămâni întregi, lideri ai PSD, în frunte cu Mircea Geoană, pledează cu insistenţă pentru declanşarea alegerilor anticipate, dar nu au făcut nimic concret în acest sens.



De săptămâni întregi, lideri ai PSD, în frunte cu Mircea Geoană, pledează cu insistenţă pentru declanşarea alegerilor anticipate, dar nu au făcut nimic concret în acest sens.

Amânând de la o şedinţă la alta luarea unei decizii, pesediştii au ajuns în stadiul de a se ruga de preşedintele Traian Băsescu să spună dacă el personal este sau nu de acord cu anticipatele. Mircea Geoană a zis-o prima oară zilele trecute, iar secunzii săi stăruie pe această idee, realuând mesajul în teritoriu. Vicepreşedintele Dan Nica (foto) a declarat astfel ieri, la Galaţi, că organizarea alegerilor parlamentare simultan cu cele locale este o soluţie bună, dar că este necesară o luare de poziţie a şefului statului.


IMPLICARE. "Credem că preşedintele ar trebui să vină în Parlament şi să adreseze un mesaj despre cum vede mai departe situaţia care se află în România, situaţie deloc simplă. Să vină cu o declaraţie explicită şi să spună dacă este de acord cu alegerile devansate şi dacă va fi factor obiectiv, constructiv în declanşarea acestei proceduri", a spus Nica, citat de Mediafax, adăugând că, fără implicarea şefului statului, iniţiativa de a declanşa anticipate ar putea eşua şi că depunerea unei moţiuni de cenzură nu rezolvă problema crizei politice în lipsa unui acord la care să fie parte şi preşedintele.


×
Subiecte în articol: politic