x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna, despre mesajul lui Iohannis: Specific anilor '90

Barna, despre mesajul lui Iohannis: Specific anilor '90

29 Apr 2020   •   15:47
Barna, despre mesajul lui Iohannis: Specific anilor '90

Dan Barna spune că mesajul preşedintelui Klaus Iohannis faţă de proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc este regretabil. Afirmaţiile preşedintelui sunt asemănătoare cu cele ale lui Vadim Tudor sau Traian Băsescu, cu temă naţionalistă, e de părere liderul USR.

Dan Barna susţine că mesajul preşedintelui Klaus Iohannis referitor la proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc este regretabil. El spune că a abordat tema naţionalistă, iar afirmaţiile sunt asemănătoare cu cele ale lui Vadim Tudor şi Traian Băsescu.

„Faptul că preşedintele României, şi asta e foarte important, a decis să adopte astfel de mesaj, specific anilor '90, sunt afirmaţiile din intervenţia domniei sale, foarte asemănătoare cu afirmaţiile lui Vadim Tudor. Faptul că a ales să adote un astel de mesaj arată că a ales, cumva, ca să facem o comparaţie proximă, cu aceeaşi tehnică pe care a folosit-o, ani de zile, Traian Băsescu, când arunca diverse fente comunicaţionale către societate în încercarea de a evita temele steingente ale zilei”, a argumentat preşedintele USR, Dan Barna, miercuri, pentru MEDIAFAX.

Liderul USR spune că este vorba doar despre o temă naţionalistă „vezi, Doamne a Ardealului care va fi vândut Ungariei”, dar nimeni nu îşi pune problema, în mod real, că acest lucru s-ar întâmpla.

Barna mai spune că este vorba despre o tehnică veche de politică, „o încercare de capitalizare electorală pe sectorul ultranaţionalist din România”.

El pune problema adoptării tacite a proiectului pe seama „incompetenţei a ceea ce înseamnă fluxul legislativ a domnului Ciolacu şi PSD”.

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD, acuzând social-democraţii că „vor să dea Ardealul ungurilor”: „Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înţelegeri se fac în Parlamentul României”.

Un proiect de lege care prevede că Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Proiectul a ajuns la Senat, care este for decizional.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Dan Barna