x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna: Există o susţinere deplină şi neechivocă a USR pentru referendum

Barna: Există o susţinere deplină şi neechivocă a USR pentru referendum

11 Apr 2019   •   17:13
Barna: Există o susţinere deplină şi neechivocă a USR pentru referendum

USR susţine deplin şi neechivoc referendumul, a declarat, joi, liderul partidului, Dan Barna, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din Justiţie.

"I-am transmis preşedintelui poziţia USR conform căreia este nevoie de o consultare şi de acest referendum. Există o susţinere deplină şi neechivocă a USR pentru acest referendum, am discutat, evident, şi despre iniţiativa 'Fără penali', iniţiativă pe care preşedintele o apreciază, a şi contribuit iniţial la demararea ei şi chiar ne-a felicitat spunând că a fost o iniţiativă şi un efort grozav care a generat acest rezultat, referindu-ne la decizia Curţii Constituţionale care pune această iniţiativă pe traiectoria unei modificări reale a Constituţiei. În egală măsură, i-am transmis preşedintelui că USR consideră că un mecanism de tip MCV la nivel european face parte din oferta noastră electorală pentru europarlamentare şi este un foarte bun instrument pentru a duce mai departe aceste principii ale statului de drept şi ale luptei anticorupţie la nivel european. (...) România şi Bulgaria sunt singurele state unde acest instrument funcţionează şi este în continuare necesar acest instrument", a afirmat Barna, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că s-a discutat şi despre întrebările de la referendumul din 26 mai. "Ne-a spus că sunt foarte apropiate de temele care au fost transmise Parlamentului ca teme de referinţă pentru aceste întrebări", a afirmat Barna. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna