x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna: USR va adera la partidul liberal european ALDE

Barna: USR va adera la partidul liberal european ALDE

22 Iun 2019   •   14:51
Barna: USR va adera la partidul liberal european ALDE

Uniunea Salvaţi România va adera la partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) potrivit unei decizii luată sâmbătă în Comitetul politic al partidului.

Decizia de aderare a fost luată cu 82 de voturi "pentru", patru abţineri.

"După ce am contribuit la formarea unui grup parlamentar nou, al treilea ca mărime din Parlamentul European, USR aderă la partidul european ALDE, pentru că împărtăşim valori şi idei comune şi pentru că doar în acest mod, în perspectiva unor negocieri politice care vor excede cadrul Parlamentului European, vom putea împinge subiecte care ţin atât de interesul României, cât şi de cel al USR. Vom putea participa la elaborarea politicilor familiei politice şi vom avea susţinere pentru a ne promova, vom beneficia de schimburi de bune practici în domenii cum ar fi managementul campaniilor. Vom beneficia de training-uri şi sprijin metodologic prin diferitele organizaţii sau fundaţii care depind de partid sau sunt aliate acestuia. Totodată, calitatea de membri într-un partid european precum ALDE Europe va permite o aliniere a partidelor componente pe subiecte externe sau europene de interes, un exemplu în acest sens fiind un eventual sprijin pe subiecte privind Republica Moldova", a precizat pe Facebookpreşedintele USR, Dan Barna.

Potrivit acestuia, ALDE Europe are o puternică reţea de reprezentare la nivel european: 108 eurodeputaţi din grupul Renew Europe, a treia cea mai mare forţă politică din Europa, iar în prezent cinci din 28 de comisari europeni reprezintă ALDE Europe. "Nu în ultimul rând, şase din actualii prim-miniştri din state membre UE aparţin partidelor membre ALDE", adaugă liderul USR.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna usr alde europa