Cu mic cu mare, pe tocuri cui - ca domnişoara EBa - sau ridicat la «înălţime» de pantofii cu puţin toc - asemenea premierului Boc- ieri la Biroul Electoral Central cei 33 de europarlamentari români şi-au primit certificatele prin care le este atestată prezenţa la Bruxelles.
Ora 14.00. Sala Palatului. Multă lume «bună», fiţe, comentarii şi... circ cât cuprinde. Fără covor roşu, dar în prezenţa multor SPP-işti, europarlamentarii noştri de Bruxelles şi-au făcut simţită prezenţa. E drept, fiecare după puteri. Vânată de toată presa, Elena Băsescu - EBa cea mezină a preşedintelui - a refuzat puţin timidă să dea vreo declaraţie.Premierul Boc a trecut repede, pe vârfuri, iar Crin Antonescu s-a mulţumit să salute presa. Mult mai liniştit decât de obicei, Gigi Becali s-a mulţumit să ne anunţe că el ştie patru limbi străine. Asta după ce în urmă cu doar câteva zile spunea că el nu vorbeşte engleza pentru că nu poate să articuleze verbele. Ne-am liniştit însă când ne-a spus că o simte. După ce şi-a ridicat certificatul de europarlamentar, Gigi Becali s-a pupat cu liderul PSD Mircea Geoană şi a stat de vorbă cu fostul jurnalist, democrat-liberalul Traian Radu Ungureanu.
ÎNŢEPĂTURI RECIPROCE
În schimb, confratele Vadim şi-a dat în petec. El a avut de vociferat pe tot parcursul ceremoniei, înţepându-l vizibil pe preşedintele Traian Băsescu. După ce şi-a primit certificatul de europarlamentar şi a dat noroc cu Băsescu, Vadim a replicat către presă : « Am planuri mari cu omul ăsta. Când o să ajung preşedinte o să-l iau premier pe Traian Băsescu ».
Exasperat de comentariile liderului PRM, preşedintele l-a ameninţat - oarecum glumind - cu evacuarea. "Domnule Vadim Tudor, vă evacuez!" . La finalul ceremoniei, la cupa de şampanie, dialogul între cei doi a continuat. "Nu mă evacuaţi", i-a spus Vadim şefului statului când acesta s-a apropiat pentru a ciocni. "Te evacuez, maestre, te evacuez până la urmă", i-a replicat Băsescu, după care s-a îndepărtat, fără a mai ciocni cupa de şampanie cu liderul PRM şi cu colegul său de partid, George Becali.
Întrebat ulterior de jurnalişti de ce nu a dat preşedintele Băsescu mâna cu el, liderul PRM a răspuns că Băsescu "nu are cultura civilizaţiei". "Eu sunt elegant, civilizat, vorbesc frumos, constată toată lumea, şi lui îi e frică de mine. El nu vrea să facă transferul paşnic de putere", a spus Vadim Tudor.
«NU» POLITIZĂRII
În discursul rostit în cadrul ceremoniei, şeful statului şi-a exprimat speranţa că vom reuşi să nu politizăm excesiv comportamentul europarlamentarilor români şi ca aceştia să se coreleze cu Parlamentul naţional. "În Parlamentul European trebuie găsită întotdeauna soluţia care să mulţumească cele 21 de state, dar obligaţia dumneavostră e să negociaţi între grupurile parlamentare, chiar dacă sunteţi din grupuri parlamentare diferite", a spus Băsescu, transminţându-le europarlamentarilor că le stă la dispoziţie în cazul în care vor avea nevoie de sprijinul său.
"Oricât de mari ar fi campaniile de presă, oricât de mari ar fi încercările de a scuza rezultatul electoral, reprezentaţi voinţa poporului român, a celor care au venit la vot. (...) Nu toţi sunteţi la fel, dar toţi sunteţi români", a mai declarat şeful statului.