x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu in Irak - ARO, verificat la cheie

Basescu in Irak - ARO, verificat la cheie

de Lavinia Dimancea    |    10 Aug 2006   •   00:00
Basescu in Irak - ARO, verificat la cheie

Presedintele Basescu (foto) a verificat ieri la Talil, la intalnirea cu militarii romani dislocati in Irak, cum pornesc masinile ARO ale acestora.

Presedintele Basescu (foto) a verificat ieri la Talil, la intalnirea cu militarii romani dislocati in Irak, cum pornesc masinile ARO ale acestora.
Patru masini au fost pornite de soferi, Basescu asistand la operatiune. Trei dintre cele patru vehicule au pornit la prima cheie, iar cel de-al patrulea, un pic mai greu. "Poate ca asta, al patrulea, porneste mai greu dimineata. Daca pornesc la cheie, e bine, daca nu pornesc la cheie, iar e bine", a spus Basescu. Astfel, conflictul Basescu-Atanasiu s-a mutat in Irak. Ministrul Apararii a spus luni, la Arad, ca soldatii americani din Irak se distreaza facand pariuri despre "care dintre ARO-urile romanilor nu va porni la cheie".

Presedintele Basescu a declarat, tot la Bagdad, ca Romania va ramane cu trupele in Irak pana cand Guvernul acestei tari va solicita retragerea militarilor romani. In cadrul vizitei oficiale in Irak, seful statului s-a intalnit cu omologul sau, Jalal Talabani, cu seful Executivului, Nouri Al-Maliki, cu George Casey, comandantul Fortei Coalitiei Multinationale. Surse oficiale spun ca astazi Basescu va merge in Afganistan.

×
Subiecte în articol: basescu politic irak