x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu s-a luat de Geoană - Ceartă la consultări

Băsescu s-a luat de Geoană - Ceartă la consultări

de Lavinia Dimancea    |    13 Aug 2008   •   00:00

Preşedintele Băsescu s-a luat ieri la harţă cu liderul PSD, Mircea Geoană, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema raportului CE pe justiţie. Băsescu s-a enervat cînd Geoană i-a reproşat, de faţă cu presa, că angajamentul luat în 2006 la Cotroceni, de a avea o lege prin care procurorii să fie numiţi de CSM pînă la 1 ianuarie 2007 nu a fost respectat şi că această lege zace pe masa Senatului.

"Eu am văzut replicile dumneavoastră frecvente, agresive şi uneori necinstite, dar nu-mi spuneţi mie că nu a ieşit legea, pentru că nu sunt parlamentar şi aveţi cel mai mare grup parlamentar", a reacţionat Băsescu, continuînd să îl întrerupă pe liderul PSD şi cerîndu-i în final să redeschidă subiectul după plecarea presei, "nu pentru consum public, ci pentru eficienţă". Cum toţi liderii partidelor parlamentare prezenţi la consultări şi-au asumat ca obiectiv ridicarea monitorizării CE pe justiţie în iulie 2009, Geoană a arătat, la finalul discuţiilor, că un pas obligatoriu ar fi numirea unui şef al DNA pînă la 1 septembrie, însă liderul PD-L, Emil Boc, crede că primul hop este votul de azi privind începerea urmăririi penale împotriva lui Năstase şi Mitrea. La rîndul său, preşedintele PC, Daniela Popa, a apreciat că ridicarea monitorizării trebuie să fie "un pilon al politicii de integrare a României".

×
Subiecte în articol: politic