Primul-ministru Emil Boc a declarat, astăzi, după ce a ieşit de la discuţiile cu sindicaliştii despre Legea pensiilor, că "este păcat că Parlamentul a sfidat voinţa cetăţeanului de a avea o lege curată şi cinstitiă şi a amânat-o". Liderul PDL a spus că se discută deocamdată aspectele de bază ale legii pensiilor, iar Guvernul nu a amânat discuţiile cu partenerii pe această lege.
Premierul a atras atenţia că anul acesta 1,5 milioane de euro au fost trecuţi de la bugetul de stat pentru plata pensiilor.
Emil Boc a reamintit faptul că legea pensiilor, pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în Parlament, instituie principiul contributivităţii, care "este cheia acestei legi", întrucât fiecare salariat va primi o pensie în funcţie de contribuţia sa la bugetul de pensii.
Potrivit premierului, se vor recalcula acele pensii care nu au la bază aceste principiu, spunând că se referă la "pensiile de lux".
"Am rezolvat porblema bugetarilor de lux", a spus Emil Boc, citat de Mediafax. Miercuri, premierul afirma că amânarea unei decizii privind angajarea răspunderii Guvernului pentru legea pensiilor consfinţeşte înfiinţarea Coaliţiei PSD-PNL pentru păstrarea pensiilor nesimţite ale parlamentarilor, liderul PDL acuzând cele două partide de laşitate.
"Practic, astăzi am asistat în Parlament la înfiinţarea Coaliţiei PSD-PNL pentru păstrarea pensiilor nesimţite ale parlamentarilor. Le cer românilor să mă scuze pentru cuvintele dure pe care le folosesc, dar îmi este greu să găsesc alte cuvinte. Spun asta în contextul în care PDL, încă de la începutul anului, a depus spre aprobare la Parlament un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor. S-a spus: «Nu-l adoptăm, nu-l discutăm până nu vine Guvernul cu un proiect de lege prin care să elimine toate pensiile speciale». Şi am făcut, am venit la Parlament angajându-ne răspunderea, adică punând pe masă mandatul de prim-ministru şi al întregului Guvern în schimbul adoptării legii reformei sistemului de pensii, de eliminare a pensiilor speciale, inclusiv ale parlamentarilor. Răspunsul pe care l-am primit astăzi de la Coaliţia PSD-PNL este dispreţ faţă de cetăţean şi păstrarea în continuare a pensiilor speciale şi a pensiilor parlamentarilor, încâlcând flagrant procedura legală şi constituţională, care cere foarte clar ca în primul rând să se dezbată în Parlament decizia Guvernului de asumare a răspundeii pe legea pensiilor", a spus Boc.
Citește pe Antena3.ro