x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Chiuariu va mai fi ministru ceva timp.

Chiuariu va mai fi ministru ceva timp.

de Lavinia Dimancea    |    12 Dec 2007   •   00:00
Chiuariu va mai fi ministru ceva timp.
Sursa foto: BOGDAN IURASCU/

Unul dintre motivele pentru care liberalii nu se grăbesc să nominalizeze un nou ministru al Justiţiei a fost explicat chiar de Tudor Chiuariu: mandatul său incetează in momentul depunerii jurămăntului de către succesorul său. Cu alte cuvinte, pănă atunci avem ministru. Pe de altă parte, viitorul ministru al Justiţiei ar putea proveni din societatea civilă.



Unul dintre motivele pentru care liberalii nu se grăbesc să nominalizeze un nou ministru al Justiţiei a fost explicat chiar de Tudor Chiuariu: mandatul său incetează in momentul depunerii jurămăntului de către succesorul său. Cu alte cuvinte, pănă atunci avem ministru. Pe de altă parte, viitorul ministru al Justiţiei ar putea proveni din societatea civilă.


Pănă cănd liberalii se hotărăsc cu ce propunere vor merge la Cotroceni, ministrul demisionar Tudor Chiuariu rămăne la cărma Justiţiei. Prezent luni seară la emisiunea "Vorbe grele" cu Victor Ciutacu, la Antena 2, Chiuariu a explicat că mandatul său incetează in momentul depunerii jurămăntului de către succesorul său şi a explicat din nou că a demisionat pentru a nu mai intreţine scandalul declanşat de preşedintele Băsescu. El l-a acuzat pe şeful statului că, impreună cu "cercurile de interese" din jurul său "doreau nişte oameni servili la Ministerul Justiţiei" şi că unul dintre aceştia a fost Monica Macovei. "Pot spune sigur că doamna Macovei răspundea comenzilor politice ale domnului Traian Băsescu", a afirmat Chiuraiu.


DIN SOCIETATEA CIVILÃ.... Intre timp, căutările liberalilor pentru ocuparea postului de ministru al Justiţiei continuă. "Personal consider că viitorul ministru al Justiţiei va veni din societatea civilă. Aceasta este interpretarea pe care eu o fac faţă de aprecierile pe care prim-ministrul le-a avut faţă de această chestiune. Cred că premierul doreşte ca ministrul Justiţiei să fie o personalitate unanim acceptată. Acest domeniu al justiţiei a fost extraordinar de politizat, şi acest lucru nu face bine Romăniei. Ţara noastră poate să piardă puncte din cauza acestui război purtat in jurul justiţiei", a declarat ieri preşedintele interimar al filialei Bistriţa-Năsăud a PNL, Ioan Turc, citat de Mediafax. Liderul judeţean a arătat că premierul va incerca, in opinia sa, să găsească pentru postul de ministru al Justiţiei o persoană care să fie acceptată atăt de PNL, căt şi de celelalte partide şi de societatea civilă. "Cred că va fi o soluţie care l-ar tempera şi pe preşedintele Traian Băsescu", a argumentat Turc. Cu o zi in urmă, după şedinţa conducerii PNL, Tăriceanu recunoştea că are "căteva propuneri, căteva criterii", insă a refuzat o discuţie in acest sens pe motiv că "nu este o chestiune contracronometru", deşi gruparea Antonescu-Orban-Meleşcanu venise deja cu o propunere in persoana Noricăi Nicolai. In şedinţa conducerii PNL, Tăriceanu a spus că viitorul ministru va fi fie un om din partid, fie unul din sistem.


Telefon

Tot la "Vorbe grele", Tudor Chiuariu a povestit cum, in prima sa zi la minister, la cabinet a sunat Traian Băsescu, crezănd că la minister mai e incă Macovei: "De la Administraţia Prezidenţială. Centralista zice: «Domnul Traian Băsescu ar vrea să vorbească cu dumneavoastră». De fapt că ar vrea să vorbească cu ministrul Justiţiei. Şi după căteva momente, in care probabil că i-a comunicat domnului preşedinte cine-i la celălalt capăt al firului, a revenit şi a spus că nu mai e nevoie. (...)"
  • Lavinia. Dimancea

×
Subiecte în articol: politic justiţiei ministru