x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică COALIŢIE / Dispută pe şefia DGIPI

COALIŢIE / Dispută pe şefia DGIPI

de Lavinia Dimancea    |    03 Feb 2009   •   00:00
COALIŢIE / Dispută pe şefia DGIPI

Deşi au trecut mai bine de două săptămâni de la decapitarea lui Gabriel Oprea, pesediştii şi pedeliştii nu reuşesc să se pună de acord asupra înlocuitorului lui Virgil Ardelean la şefia fostei "doi ş-un sfert". PSD l-a propus încă de săptămâna trecută pe Ionel Georgescu, însă Boc spune că habar n-are cine este.



Numirea şefului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) a pus la încercare Coaliţia PD-L-PSD. La şedinţa de ieri a reprezentanţilor celor două partide, pesediştii i-au bătut obrazul lui Emil Boc pentru că nu a dat undă verde numirii lui Ionel Georgescu la şefia direcţiei, actualul adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI fiind validat lunea trecută pentru noua funcţie de Biroul Permanent Naţional al PSD. Încă dinainte de a intra la discuţii, Mircea Geoană a anunţat "problema" care frământa partidul său, declarând că i-a trimis săptămâna trecută propunerea lui Boc, dar că nu s-a întâmplat nimic. În urma lui, Boc a dat din umeri şi a precizat că nu a primit nici o propunere oficială pentu şefia DGIPI. "Sincer, nu ştiu cine este Ionel Georgescu", a spus senin premierul democrat-liberal. Dincolo de uşile închise, Geoană, Vanghelie&co i-au reproşat premierului tergiversarea numirii lui Georgescu, dar şi a lui Mincu Silvestru, cunoscut ca un apropiat al liderului PSD Bucureşti, pentru postul de secretar de stat în MAI, în condiţiile în care se spusese că democrat-liberalii nu sunt de acord cu propunerile pesediştilor. Boc le-ar fi explicat înăuntru social-democraţilor că el nu a luat în seamă propunerile vizându-i pe Silvestru şi Georgescu pentru că aştepta ca PSD să transmită întreaga listă cu propunerile pentru funcţiile de la vârful MAI, deşi anterior social-democraţii hotărâseră şi anunţaseră public păstrarea a trei din cei patru secretari de stat numiţi pe vremea lui Oprea – Mihai Viorel Fifor, Radu Stancu şi Cătălin Vrabie. Pesediştii s-au văzut astfel nevoiţi să accepte trimiterea listei complete în schimbul promisiunii că totul se va rezolva, deşi, după şedinţă, Boc minimaliza numirile de la MAI, susţinând că preocupările sale sunt altele şi sunt legate de asigurarea unui buget stabil. "Dacă dumneavoastră aveţi impresia că preocupările noastre astăzi sunt legate de numiri, vă înşelaţi. Numirile individuale, într-o parte sau alta, se vor face potrivit procedurilor legale existente în România", a spus Boc, precizând totuşi că "restului numirilor evoluează conform procedurilor legale, normale, convenite cu partenerii din PSD" şi că va discuta cu ministrul de Interne propunerile ce vizează acest domeniu.

Silvestru, un personaj controversat

Numirea şefului DGIPI a creat tensiuni nu numai în Coaliţie, ci şi în interiorul PSD. La reuniunea pesediştilor din week-end de la Sinaia, Marian Vanghelie şi Mircea Geoană au făcut presiuni, potrivit unor surse din partid, asupra ministrului Internelor, Liviu Dragnea, pentru a-l accepta pe Silvestru ca secretar de stat. Dragnea, susţin sursele citate, nu ar fi de acord cu nominalizarea celui perceput ca un apropiat al lui Vanghelie, considerându-l un personaj controversat. Silvestru a fost prim-adjunct al Poliţiei Capitalei şi şef al Poliţiei Sectorului 1, iar în 2002 a devenit angajat al SRI după ce a fost dat afară din Poliţie. În 2006, a fost trecut în rezervă de Traian Băsescu. Potrivit relatărilor din presă, în 2001, el a fost în atenţia procurorilor militari, care au verificat o serie de informaţii conform cărora Silvestru ar fi primit mită de 100 de milioane de lei şi un berbecuţ pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a unui dosar penal.

×
Subiecte în articol: politic