x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comitetului Executiv Naţional al PSD, în favoarea continuării guvernării

Comitetului Executiv Naţional al PSD, în favoarea continuării guvernării

21 Sep 2015   •   13:51
Comitetului Executiv Naţional al PSD, în favoarea continuării guvernării
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Opinia unanimă din cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD a fost în favoarea continuării guvernării, a anunţat luni premierul Victor Ponta.

"Am discutat şi cu domnul Oprea, astăzi ne vedem la coaliţie, am vorbit şi cu domnul Tăriceanu. Important este că toate lucrurile bune pe care le-am făcut... Vine toamna, vine iarna, să avem stabilitate. (...) Opinia unanimă este că trebuie să ne continuăm guvernarea, pentru că este o guvernare bună. Nici măcar cei de la PNL nu spun că nu este o guvernare bună. Toată lumea este de acord că din punct de vedere economic şi social ne facem treaba", a afirmat Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD s-a discutat despre faptul ca niciun parlamentar social-democrat să nu voteze moţiune de cenzură PNL şi dacă crede că ar exista colegi care să voteze împotriva Guvernului, Ponta a răspuns: "Nu, de ce să voteze împotriva Guvernului?".

Referindu-se la susţinerea din interiorul coaliţiei, premierul a afirmat că "lucrurile sunt foarte clare".

Premierul a mai spus că a purtat o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis după ce acesta i-a cerut din nou demisia.

"Am discutat cu preşedintele, o să discutăm din nou pentru că mâine avem şedinţa de Guvern cu Republica Moldova şi sunt câteva acţiuni de sprijin pentru Moldova în care este nevoie de Guvern, de Parlament şi asta o să şi prezint liderilor coaliţiei şi după care şi liderii opoziţiei să fie informaţi şi inclusiv preşedintele. Tot ceea ce dezbatem mâine şi hotărâm mâine că ajutăm Republica Moldova trebuie să reprezinte un acord politic între Guvern, Parlament şi preşedinte. De asemenea, astăzi (luni - n.r.) am discutat cu domnul vicepremier Oprea despre Consiliul JAI de mâine (marţi - n.r.). Sigur poimâine (miercuri - n.r.) va fi Consiliul European la care va merge preşedintele, despre pregătirea noastră pentru tot ce înseamnă provocări în acest moment ale crizei refugiaţilor", a afirmat Ponta.

×
Subiecte în articol: cex psd birou victor ponta