x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Conducerea Camerei: Scrisoarea adresată de Guvern privind 'Cuminţenia Pământului', trimisă la comisiile de specialitate

Conducerea Camerei: Scrisoarea adresată de Guvern privind 'Cuminţenia Pământului', trimisă la comisiile de specialitate

29 Noi 2016   •   19:30
Conducerea Camerei: Scrisoarea adresată de Guvern privind 'Cuminţenia Pământului', trimisă la comisiile de specialitate

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni trimiterea către comisiile de specialitate a unei scrisori a Executivului în care sunt prezentate amendamentele formulate de Ministerul Culturii la proiectul de lege de aprobare a OUG 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea 'Cuminţeniei Pământului'. 

Guvernul solicită Camerei Deputaţilor să introducă un amendament care se referă la faptul că procedura de restituire a sumelor donate pentru cumpărarea sculpturii lui Brâncuşi trebuie să se stabilească prin HG până cel mai târziu la 30 iunie 2017, iar restituirea efectivă a sumelor donate să se realizeze până cel mai târziu la 31 decembrie 2017. 

În scrisoarea Executivului se precizează că amendamentele formulate de Ministerul Culturii la legea de aprobare a OUG 10/2016 au fost adoptate în şedinţa de Guvern din 16 noiembrie. 

Un alt amendament prevede că sumele donate pentru care donatorii nu sunt identificaţi până la 31 decembrie 2017 sau pentru care persoanele fizice sau juridice donatoare nu au optat pentru restituire în termen de 40 de zile de la apariţia legii se constituie venit la bugetul de stat.

Totodată, prin alte amendamente Ministerul Culturii a stabilit şi felul în care se va constitui Fondul 'Brâncuşi', care va fi gestionat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în vederea achiziţionării de opere de artă contemporană şi bunuri culturale aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil. 

Au fost stabilite, totodată, şi sursele de venituri pentru Fondul 'Brâncuşi', destinaţia acestora şi mecanismele referitoare la parteneriatele cu alte persoane juridice care doresc să sprijine demersul AFCN. 

Pe 18 noiembrie, Guvernul anunţa că amendamentele la proiectul de lege de aprobare a OUG 10/2016 privind achiziţia ''Cuminţeniei Pământului'' au fost însoţite de o scrisoare adresată Camerei Deputaţilor, cu solicitarea de a adopta cu celeritate legea, avându-se în vedere termenul agreat de către proprietari, dar şi amendamentul din Comisia de cultură, în sensul achiziţionării operei. 

Guvernul mai informa că, în contextul finalizării campaniei de subscripţie publică, în urma căreia nu s-a strâns suma necesară cumpărării operei de artă, s-au purtat discuţii cu proprietarii în vederea prelungirii termenului de finalizare a acestei proceduri. Acordul proprietarilor stabileşte un nou termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru data de 20 decembrie 2016, preciza Executivul.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: cumintenia pamantului