Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu susţine într-un mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la momentul Revoluţiei din decembrie 1989 că românii au ajuns ceea ce sunt în prezent deoarece unii dintre ei au avut curajul să spere, să creadă în schimbare şi să acţioneze.
Antonescu spune că, la împlinirea a 24 de ani de la Revoluţiei, este momentul să "ne amintim cu pietate și recunoştinţă de martirii luptei împotriva regimului totalitar comunist".
"Suntem ceea ce suntem acum şi pentru că unii dintre noi au avut curajul să spere, să creadă în schimbare şi să acţioneze, cu preţul sacrificiului suprem, pentru recâştigarea demnităţii şi valorilor naţionale. În acele zile, conştiinţa naţională şi dorinţa de libertate au cântărit mai mult decât teama faţă de un sistem autoritar, construit prin frică şi manipulare. 22 decembrie 1989 are o semnificaţie aparte pentru istoria poporului român şi pentru evoluţia ţării noastre. Această zi simbolizează triumful revoluţiei asupra regimului comunist și apariţia primelor centre de putere care au readus apoi România pe linia tradiţiilor sale democratice şi parlamentare", precizează Antonescu.
El susţine că în decembrie 1989 "s-au deschis larg porţile către libertate" și de atunci s-au parcurs etape semnificative care au ancorat solid şi ireversibil România în parcursul său democratic şi european.
"Sacrificiul celor care s-au jertfit la Revoluţie a însemnat despărţirea definitivă de un trecut sumbru. Le datorăm martirilor eroi respectul și recunoștința noastră pentru că au avut curajul de a ne schimba destinul. Nu avem voie și nu avem dreptul să îi uităm, indiferent de greutăţile prezentului sau de provocările viitorului", se mai arată în mesajul preşedintelui Senatului.