x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Ghinea(USR): În unele părţi ale României "ciuma" nu este roşie, însă tot 'ciumă' este

Cristian Ghinea(USR): În unele părţi ale României "ciuma" nu este roşie, însă tot 'ciumă' este

12 Oct 2018   •   16:45
Cristian Ghinea(USR): În unele părţi ale României "ciuma" nu este roşie, însă tot 'ciumă' este

Uniunea Salvaţi România (USR) susţine filiala din Arad a partidului în lupta politică pe care aceasta o are cu "baronul" Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Cristian Ghinea, vicepreşedinte al USR şi fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul condus de Dacian Cioloş. 

"Vreau să fie foarte clar că înţelegem miza campaniei #FărăPenali pentru clasa politică veche şi suntem cu totul surprinşi că un primar PNL (primarul Aradului, Gheorghe Falcă. n.red.) duce o campanie mizerabilă la adresa acestui proiect. Am fost personal în foarte multe judeţe pentru a-i ajuta pe colegi să strângă semnături. A fost o energie extraordinară, un milion de români au semnat pentru principiul #FărăPenali şi au fost foarte multe zvonuri că în unele judeţe PSD şi TSD ar trimite liste false ca să poată face apoi scandal pe acest subiect", a declarat Ghinea. 

În continuare, acesta a spus că semnăturile invalidate "în mod dubios" de Primăria Arad, fără respectarea procedurii legale, se încadrează în procentul normal de respingere înregistrat la nivel naţional, unde opoziţia primarilor PSD faţă de proiect a fost mare şi a îmbrăcat cele mai diverse forme. 

"N-a ieşit mare lucru din povestea aia, dar iată că un primar PNL întreţine această mitologie în jurul listelor. Respingem ferm această mitologie, sprijinim colegii de la Arad în această luptă a lor şi vreau să transmit un mesaj către PNL: dragi liberali, ne luptăm cu o hidră şi cred că va veni momentul în care va trebui să colaborăm pentru a curăţa această ţară. Vreau să fie foarte clar, că în acel moment vom pune condiţii, iar o condiţie va fi: fără baroni gen Falcă. Dacă cineva crede că prin atacurile constante la adresa USR Arad reuşesc să ne dezbine, se înşală amarnic. Suntem cu totul alături de colegii noştri de la Arad, apreciem efortul lor şi înţelegem că în unele părţi ale acestei ţări 'ciuma' nu este roşie, însă tot 'ciumă' este", a mai spus deputatul Cristian Ghinea. 

Acesta şi-a depus candidatura pentru a fi înscris pe lista viitorilor candidaţi USR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor şi a venit la Arad, la acest sfârşit de săptămână, pentru a-şi susţine candidatura. Joi seară, el s-a întâlnit cu zeci de membri ai USR Arad, cu care a purtat discuţii pe care le-a apreciat drept constructive. 

Privitor la target-ul pe care şi l-a propus USR pentru viitoarele alegeri europarlamentare, Cristian Ghinea a spus că, potrivit sondajelor, USR ar putea să obţină trei sau patru mandate. "Însă noi credem că vom obţine 5 - 6 mandate", a adăugat vicepreşedintele USR.http://www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Cristian Ghinea