x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna: Alianța USR PLUS va continua și după alegerile europarlamentare

Dan Barna: Alianța USR PLUS va continua și după alegerile europarlamentare

09 Mar 2019   •   13:06
Dan Barna: Alianța USR PLUS va continua și după alegerile europarlamentare

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, că Alianţa 2020 USR PLUS va continua după alegerile europarlamentare, vizând preluarea guvernării în 2020, iar la alegerile locale va avea candidaţi proprii în municipii şi oraşe. La Bucureşti, a adăugat el, este posibilă o colaborare cu PNL pentru "a scoate" Capitala de sub domnia" Gabrielei Firea".
Întrebat într-o conferinţă de presă despre colaborarea cu PNL, având în vedere că la Arad aceasta nu există, iar filiala judeţeană USR face opoziţie faţă de administraţia PNL, Barna a răspuns că filialele locale au autonomie privind colaborarea cu alte partide, însă la alegerile locale se poate opta pentru o colaborare cu PNL pentru Primăria Capitalei.
"Este posibil ca la Bucureşti să trebuiască să existe o colaborare (cu PNL - n.r.) pentru a reuşi să scoatem Bucureştiul de sub domnia doamnei Firea, însă sunt multe alte municipii şi oraşe din România, între care şi Aradul, Timişoara, Braşovul, unde vom avea candidaţi independent de poziţia PNL (...) În USR există un principiu destul de puternic, acela al autonomiei filialelor locale. Evident că fiecare decizie va fi luată în discuţie cu fiecare filială în parte, nu va exista o strategie naţională, în afară de această alianţă (USR PLUS - n.r.) care îşi propune să meargă şi după aceste alegeri europarlamentare", a spus Barna.
Cu privire la alegerile generale de anul viitor, liderul USR a spus că Alianţa 2020 îşi propune să preia guvernarea.
"Încă din momentul în care am anunţat această alianţă electorală USR PLUS, am spus foarte clar şi eu şi Dacian Cioloş că obiectivul alianţei Alianţei 2020 sunt alegerile din 2020, alegerile parlamentare, în urma cărora suntem convinşi că Alianţa USR PLUS va guverna România", a spus Dan Barna.
Întrebat de o eventuală fuziune USR - PLUS, Barna a declarat că "deocamdată obiectivul principal sunt alegerile europarlamentare". 
"După rezultatul acestor alegeri europarlamentare, vom vedea, în funcţie şi de câtă încredere va avea România în această alternativă pe care o propunem, vom vedea care sunt paşii următori", a completat liderul USR. 

AGERPRES

×