x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna (USR) îl acuză pe Liviu Dragnea că încearcă să blocheze iniţiativa "Fără penali"

Dan Barna (USR) îl acuză pe Liviu Dragnea că încearcă să blocheze iniţiativa "Fără penali"

13 Dec 2018   •   16:21
Dan Barna (USR) îl acuză pe Liviu Dragnea că încearcă să blocheze iniţiativa "Fără penali"

Liviu Dragnea încearcă să blocheze iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" la nivelul secretariatului Parlamentului, a declarat joi preşedintele USR, Dan Barna.

"Liviu Dragnea încearcă să blocheze iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice' la nivelul secretariatului Parlamentului. Încercând să vedem care este stadiul, tocmai am aflat că iniţiativa nu a fost încă trimisă la Curtea Constituţională, deşi semnăturile au fost depuse din 21 septembrie. Pe 26 octombrie, în urmă cu aproape două luni, USR a făcut o solicitare expresă secretariatului să transmită aceste semnături la CCR, pentru că există un termen de 60 de zile şi în continuare Liviu Dragnea refuză să transmită semnăturile pentru 'Fără penali' de la secretariatul Camerei Deputaţilor către CCR. Solicităm ca săptămâna viitoare, în Biroul permanent, să fie introdusă solicitarea noastră pe ordinea de zi şi semnăturile să fie transmise către CCR aşa cum expres prevede legislaţia în vigoare", a spus Barna, la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că se încearcă o blocare a acestei iniţiative sub pretext tehnic - că nu s-a terminat copierea semnăturilor, motiv care de fapt "nu este real, este pur şi simplu o încercare de tergiversare şi blocare a acestei iniţiative".

"Îi solicităm lui Liviu Dragnea să respecte cererea a peste un milion de cetăţeni români care vor ca România să nu mai aibă penali în funcţii publice şi să transmită această iniţiativă cetăţenească pentru modificarea Constituţiei la Curtea Constituţională şi să nu mai încalce încă o lege, aşa cum ne-a obişnuit de doi ani", a afirmat Dan Barna. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna