x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică DECLARAŢII CONTRADICTORII/PSD intră în febra prezidenţialelor

DECLARAŢII CONTRADICTORII/PSD intră în febra prezidenţialelor

de Lavinia Dimancea    |    27 Ian 2009   •   00:00
DECLARAŢII CONTRADICTORII/PSD intră în febra prezidenţialelor

Aflaţi într-o poziţie ingrată din cauza prezenţei într-o coaliţie năşită de Traian Băsescu, social-democraţii au început să-şi caute candidatul la Preşedinţia României. Opiniile în partid sunt însă diferite. Unii cred că cel mai potrivit să intre în cursa pentru Cotroceni este Mircea Geoană, alţii susţin în schimb că Adrian Năstase este cel mai puternic contracandidat pentru Băsescu.



Ion Iliescu este unul dintre social-democraţii care consideră că Adrian Năstase ar reprezenta cel mai redutabil adversar al actualului şef al statului la alegerile prezidenţiale. Aşa şi-a explicat ieri preşedintele de onoare al PSD de ce împotriva lui Năstase sunt lansate acţiuni de discreditare, susţinând în acest sens că solicitarea procurorului general adresată Parlamentului privind începerea urmăririi penale a deputatului PSD este "cam suspectă". "Văd că se tot revine, şi numai în momente ca acestea, când situaţia politică este aşa cum este. Acest atac direct la adresa lui Năstase, când ani de zile s-a văzut că nu există substanţă în toată această chestiune, este clar că are o anumită ţintă: discreditarea lui Năstase, care este cel mai puternic contracandidat al lui Băsescu", a spus Iliescu, găsind "posibil" şi scenariul lansat de presa germană, că PSD l-ar sacrifica pe Năstase în schimbul ridicării monitorizării pe Justiţie. În ciuda susţinerii lui Iliescu, Năstase nu şi-a schimbat însă poziţia, el explicând ieri că are în continuare "mari rezerve" în a candida la prezidenţiale în condiţiile în care PSD se află într-o "poziţie secundară la guvernare" şi într-o "alianţă care este practic controlată şi coordonată de Traian Băsescu". Năstase a lăsat totuşi o portiţă deschisă, spunând că mai este timp până la decizia finală. "Ea va fi luată la congresul partidului.

În funcţie de circumstanţele din acel moment voi lua şi eu o hotărâre corespunzătoare", a precizat Năstase, confirmând că există intenţia de a se folosi Comisia Europeană pe post de sperietoare pentru a justifica unele acţiuni politice interne, dar că "nu este vorba neapărat de colegi din PSD, ci de cei care au încercat fără succes să dea această conotaţie politică". "Din informaţiile mele, oricum monitorizarea nu va fi ridicată în vara acestui an, dar aici este vorba de nişte interese, se doreşte o diminuare a prestigiului şi a imaginii publice a unor contracandidaţi (la prezidenţiale – n.r.)", a mai susţinut Năstase, preluând teoria lui Iliescu.

OPŢIUNILE LUI VANGHELIE
Năstase este văzut ca potenţial candidat la Preşedinţie şi de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, însă acesta îl vede la fel de bine în postura de adversar al lui Băsescu şi pe Mircea Geoană. "Atât Mircea Geoană cât şi Adrian Năstase sunt candidaţi puternici. Amândoi au şanse mari să-l bată pe Traian Băsescu", ne-a declarat Vanghelie, adăugând că o decizie în privinţa candidatului PSD va fi luată la Congres. În afara lui Vanghelie, Geoană este susţinut să intre în cursa pentru Cotroceni
şi de liderii altor filiale judeţene. La sfârşitul săptămânii trecute, la întâlnirea regională din Moldova, şefi de organizaţii ca Gheorghe Nichita sau Constantin Conţac i-au cerut liderului PSD să candideze, considerând că acesta poate să îl învingă pe Traian Băsescu, deşi pesediştii rivali şefului statului cred că această soluţie înseamnă automat o condamnare la eşec  şi un nou mandat pentru Băsescu. Geoană a evitat ieri să clarifice dacă vrea să intre sau nu în cursa prezidenţialelor, cu toate că anul trecut se destăinuia, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, că obiectivul său de carieră politică este să ajungă preşedintele României. Liderul de la Constanţa Radu Mazăre nu crede însă că liderul PSD va candida, invocând discuţiile pe care le-a avut cu el "astă-vară, în iarnă". Mazăre a admis în schimb că PSD îl poate susţine pe Oprescu, dar numai dacă acesta ajunge în turul al doilea alături de Traian Băsescu, pentru că PSD va avea candidat propriu. Vanghelie a dat şi el asigurări că PSD va avea candidatul său, din interiorul partidului şi nu va apela la unul din afară, cum este Oprescu.

×
Subiecte în articol: basescu politic psd nastase