Conducerea PDL a aprobat, astăzi, excluderea din partid a deputatului Florin Popescu, fost lider al organizaţiei Dâmboviţa, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare.
Surse din BPN al PDL au declarat pentru Mediafax că excluderea lui Florin Popescu a fost aprobată cu 32 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", în timp ce două voturi au fost nule. Votul a fost secret.
Florin Popescu a participat la prima parte a şedinţei BPN, dar nu şi la vot.
Înaintea votului, Florin Popescu a declarat ziariştilor că în şedinţa BPN al PDL un coleg a spus despre el că este "trădător", iar altul i-a reproşat că este prea apropiat de Traian Băsescu.
Întrebat dacă va intra în alt partid în cazul în care va fi exclus din PDL, Florin Popescu a răspuns: "Să mă excludă şi vom vedea. Dacă mă exclud, ştiţi cum zice George Coşbuc «C-o moarte tot suntem datori! (...) Dar nu-i totuna leu să mori / Ori câne-nlănţuit» Dacă mă exclud din PDL, este moartea mea în PDL".
Florin Popescu a mai spus că în şedinţa BPN a răspuns acuzaţiilor care i s-au adus, unele dintre acestea fiind pertinente, dar altele nefondate. "Am răspuns acuzaţiilor care mi s-au adus, unele foarte pertinente, altele în niciun caz fondate. Este un coleg care a venit mai nou în partid şi care mi-a spus că sunt trădător. Eu n-am trădat niciodată", a precizat Popescu, precizând că acel coleg este Gheorghe Ştefan.
Popescu a mai spus că un alt coleg i-a reproşat că este prea apropiat de Traian Băsescu. "A fost un coleg care mi-a reproşat că sunt prea apropiat de Traian Băsescu, mie nu mi se pare chestia asta", a adăugat Florin Popescu şi a arătat că nu-i mai reţine numele colegului democrat-liberal care a făcut această acuzaţie.
Florin Popescu a precizat că argumentele sale faţă de acuzaţiile aduse au fost rezultatele pe care le-a avut de când a fost preşedintele Organizaţiei PDL Dâmboviţa şi "faptul că la Dâmboviţa întotdeauna democraţia a funcţionat de jos în sus, nu de sus în jos".
Florin Popescu a declarat că va respecta orice decizie va lua partidul, dar nu-şi va abandona principiile. El a arătat că dacă BPN propune excluderea sa din partid urmează ca CNC al partidului să-şi dea avizul.
"Urmează CNC să-şi dea avizul, după aceea urmează sărbătorile de iarnă. Oricum voi respecta orice decizie pe care o va lua partidul, însă principiile mele cu care am fost educat nu le voi abandona", a adăugat Popescu.
Conducerea PDL Dâmboviţa a propus, în 25 noiembrie, Biroului Permanent Naţional excluderea din partid a fostului preşedinte al organizaţiei, deputatul Florin Popescu, după ce acesta a cerut demiterea conducerii interimare a filialei, pe care o acuză că "îşi bate joc de membrii oneşti ai formaţiunii".
Conducerea PDL Dâmboviţa a luat această decizie într-o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent Judeţean, după ce Florin Popescu a cerut schimbarea conducerii interimare a organizaţiei judeţene şi invalidarea alegerilor pentru şefia PDL Târgovişte, ca urmare a unui scandalul la care a fost nevoie de intervenţia Poliţiei.
"Biroul Permanent Judeţean al PDL Dâmboviţa, întrunit în şedinţă extraordinară vineri a luat decizia excluderii din partid a lui Florin Popescu, propunere pe care o va înainta luni, 25 noiembrie, Biroului Permanent Naţional", anunţa PDL Dâmboviţa într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, conducerea organizaţiei judeţene îl acuză pe Florin Popescu că "şi-a făcut un prost obicei din a folosi partidul în interesul personal şi al unei găşti restrânse, ducându-l la pierderea a 30 de procente în patru ani" şi că a "manipulat şi a instigat la ură şi la revoltă un grup format din salariaţi ai Primăriei Târgovişte, din membri ai organizaţiei Partidului Mişcarea Populară Târgovişte, majorete, dar şi apropiaţi ai lumii interlope târgoviştene, împotriva colegilor săi".
Potrivit Statutului PDL, sancţionarea membrilor care ocupă funcţii la nivel naţional - cu excepţia celor aleşi la Convenţia Naţională (CN) - în interiorul sau în afara partidului, alese sau numite, se hotărăşte prin votul Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) la propunerea Biroului Permanent Naţional (BPN) şi se comunică celui în cauză, în scris, în cel mult cinci zile.