x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea vrea să-l aducă pe Geoană înapoi în PSD

Dragnea vrea să-l aducă pe Geoană înapoi în PSD

de Georgiana Ionita    |    15 Sep 2016   •   10:12
Dragnea vrea să-l aducă pe Geoană înapoi în PSD

Liviu Dragnea regretă excluderea lui Mircea Geoană din PSD şi l-ar dori pe fostul lider al social-democraţilor înapoi în partid. După ce săptămâna trecută au avut o primă discuție referitoare la o posibilă colaborare între PSD şi PSRo pentru alegerile parlamentare, Dragnea spune acum că şi-ar dori ca Geoană să aibă “un rol în PSD”.
 

În ciuda tensiunilor din trecut, când fostul prezidenţiabil Mircea Geoană îl considera pe Liviu Dragnea “cel mai rudimentar dintre liderii pe care PSD i-a avut în ultimii 25 de ani”, cei doi discută zilele acestea o posibilă revenire a lui Geoană alături de social-democraţi. "Prima discutie cu Mircea Geoana a fost promitatoare", dezvăluia Dragnea zilele trecute. Ieri, liderul PSD și-a exprimat dorința ca fostul președinte al PSD să facă iar parte din partid. "Pe mine mă interesează foarte mult Mircea Geoană, pentru că este un om cu foarte multă experienţă şi cu foarte multă expertiză. Dincolo de divergenţele pe care le-a avut şi cu mine, şi cu Victor Ponta, eu aş vrea ca Mircea Geoană să joace un rol, o să încerc să mai am o întâlnire cu dumnealui şi, dacă reuşim să găsim o variantă să fie acceptabilă şi de o parte şi de alta, mi-aş dori ca Mircea Geoană să joace un rol în sau lângă PSD", a declarat Liviu Dragnea la DC News.

UDMR la guvernare?

Dragnea susţine că deocamdată nu ia în calcul o alianță postelectorală cu UDMR, ci mai degrabă cu ALDE și că exclude orice posibilă alianță cu PNL pentru guvernare, afirmând că PSD nu îl va susține pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier.

“Cred că va fi greu, dacă nu imposibil, pentru cineva să refuze un partid care vine la Cotroceni cu o majoritate clară. Practic, PSD va considera că a câștigat alegerile doar dacă va avea premierul. Sper din toată inima să avem peste 50% și să mergem la Cotroceni cu varianta de premier. Este exclus ca PSD să îl susțină pe Dacian Cioloș”, a scris liderul PSD pe pagina sa de Facebook.

Mircea Geoană a fost exclus din PSD în noiembrie 2014, după ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, cel care a condus la acea vreme campania de la alegerile prezidențiale pe care Victor Ponta le-a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. Ulterior, Geoană a înființat Partidul Social Românesc.

×
Subiecte în articol: mircea geoana liviu dragnea