Dacă Ion Iliescu a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu pentru a fi asigurat că declaraţiile lui Claudiu Săftoiu sunt o făcătură, Mircea Geoană, nu.
Liderul PSD a declarat ieri că el nu a fost sunat de preşedinte, dar crede că “acest tip de subiect nu reprezintă un subiect politic”. “M-a sunat şi am vorbit pe alte teme”, s-a explicat Geoană, citat de Mediafax. Referindu-se la legea privind reţinerea datelor generate de furnizorii de comunicaţii, liderul PSD a arătat că este nevoie de o dezbatere publică pe marginea acesteia, precizând că trebuie verificat dacă “nu cumva suntem în faza în care Big Brother-ul din America se transferă într-un Small Brother din România.” Cât priveşte absenţa preşedintelui Băsescu de la ceremonia de la MAI, Geoană a spus că acesta are libertatea totală să aleagă la ce evenimente participă şi că el nu a simţit să fie vreun dezechilibru în privinţa invitaţilor la acest eveniment. “Eu am fost flatat să trec în revistă garda de onoare. Nu era pentru mine, dar ştiţi cum e în viaţă”, a spus Geoană.
Citește pe Antena3.ro