x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ghiţă nu crede în pacea din PSD

Ghiţă nu crede în pacea din PSD

14 Sep 2016   •   10:40
Ghiţă nu crede în pacea din PSD
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Deputatul PRU Sebastian Ghiţă nu crede în împăcarea dintre liderul PSD Liviu Dragnea şi fostul premier Victor Ponta. “Din câte ştiu eu, între Liviu Dragnea şi Victor Ponta n-avem încă o soluţie definitivă, ca să spun aşa. PRU va merge în alegeri cu poza lui Victor Ponta şi cu propunerea ca Ponta să fie prim-ministru din nou, pentru că a fost un prim-ministru foarte bun”, a declarat fostul pesedist. Judecătorii de la Instanţa Supremă au decis ieri să ridice controlul judiciar stabilit de procurorii DNA pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul de corupţie în care deputatul este cercetat alături de Victor Ponta.

×