x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică „Gorghiu-Dej” se ia de Ponta, „agentul Moscovei”

„Gorghiu-Dej” se ia de Ponta, „agentul Moscovei”

de Georgiana Ionita    |    15 Noi 2016   •   09:07
„Gorghiu-Dej” se ia de Ponta, „agentul Moscovei”
Sursa foto: GrigorePopescu

Fostul premier Victor Ponta s-a declarat împotriva creşterii cheltuielilor pentru Apărare până la 2% din PIB ca să "îndeplinim cerinţele NATO şi să ne apărăm de Rusia". Prilej pentru şefa PNL, Alina Gorghiu, să-l numească pe fostul lider PSD "agent de influenţă pentru Moscova". Liviu Dragnea l-a contrazis pe Ponta: “doar ce spun eu e oficial”.

Noul președinte ales al SUA, Donald Trump, a declarat în timpul campaniei electorale că Alianța Nord-Atlantică este depășită și a sugerat ca țările membre NATO să sporească investițiile în apărare pentru că Statele Unite se vor gândi de două ori înainte de a ajuta un aliat atacat, dacă acesta nu a virat 2% din PIB către bugetul Apărării. Fostul premier Victor Ponta spune însă că România nu ar mai trebui să acorde 2% din PIB pentru Apărare, pentru că ar fi bani cheltuiți degeaba, Rusia nefiind un pericol real pentru țara noastră. "Klaus Iohannis (și implicit Dacian Ciolos și PNL) susțin că trebuie să creștem cheltuielile militare până la 2% din PIB ca să îndeplinim cerințele NATO și să ne apărăm de Rusia! România alocă deja mai mulţi bani decât ţările vecine: Bulgaria 1,3 %, Ungaria, Slovacia şi Cehia circa 1% din PIB”, a scris Ponta pe Facebook. Alina Gorghiu, cea pe care fostul premier a botezat-o “Gorghiu-Dej”, după liderul comunist Gheorghiu-Dej, a taxat dur declaraţia lui Ponta. "Pe mine mă îngrijorează declaraţiile pe care le-am auzit din partea PSD zilele trecute. Mi se pare că cine a făcut declaraţia joacă rolul de agent de influenţă pentru Moscova şi nimic altceva. Da, domnul Ponta a dat această declaraţie, dar nimeni din PSD nu l-a contrazis. Nu am văzut niciun fel de dezminţire din PSD pe acest subiect şi îl rog pe cel care conduce azi PSD să iasă şi să dezmintă sau să se disocieze de genul acesta de reacţie a PSD", a atacat şefa PNL.
Gorghiu a mai amintit că și Victor Ponta a votat Pactul Naţional pentru Apărare, propus de preşedintele Klaus Iohannis, şi care prevede ca bugetul apărării să crească la 2% din PIB până în anul 2017. "Asta cu reprezentantul Moscovei... numai tovarăşa Alina Gorghiu-Dej putea să spună o asemenea tâmpenie şi cum eu sunt un om care mai gândesc, nu comentez tâmpeniile spuse de Gorghiu", a reacționat Victor Ponta.

“Agentul”, urecheat de Dragnea

Liviu Dragnea a liniştit apele spre seară şi a dat de înţeles că Ponta a comentat în nume personal, varianta “oficială” fiind doar aceea rostită de şeful PSD. “Noi am avut o asumare clară a obiectivului de 2% din PIB pentru Apărare. Noi suntem foarte interesați de a dezvolta parteneriatele strategice pe care le avem acum, angajamentele noastre foarte clare cu aliații din NATO și cu partenerii noștri din Uniunea Europeană. Nu avem nicio ezitare în asumarea acestor angajamente. Nu avem în intenție o dezvoltare a relațiilor cu Rusia”, a reacţionat Dragnea.

La începutul lunii septembrie, liderul PRU Bogdan Diaconu i-a cerut lui Liviu Dragnea să răspundă cu sinceritate la întrebarea: "De câte ori a fost în Rusia din 2010 până în prezent și care a fost scopul vizitelor sale repetate acolo?", întrebare pentru care PSD nu a avut nicio reacție.

×