x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu revine - "Probabil" corupti la varful PSD

Iliescu revine - "Probabil" corupti la varful PSD

de Lavinia Dimancea    |    01 Noi 2005   •   00:00
Iliescu revine  -  "Probabil" corupti la varful PSD

Ion Iliescu agita din nou spiritele in PSD. Prezent ieri la sedinta Biroului Permanent National (BPN), senatorul a lansat ideea ca exista persoane corupte la nivelul conducerii partidului.

Dupa infrangerea de la Congresul din aprilie, Ion Iliescu a participat ieri pentru a doua oara la sedinta BPN in calitate de lider al grupului parlamentar din Senat. "Este consecinta scrisorii", si-a explicat Iliescu prezenta la reuniunea conducerii PSD, nefiind sigur daca va veni de acum la toate sedintele. "Cand e nevoie, vin. (...) Voi incerca sa fiu. Eu de la inceput am spus ca probabil nu voi veni la toate sedintele, dar nu refuz aceasta invitatie ca sa fiu prezent", a spus senatorul, care a sustinut inca o data ca nu are nevoie de functii executive si ca el este presedinte fondator al PSD, dar ca nu are nevoie de recunoastere in plan statutar. Intors insa in prima linie, Iliescu nu a scapat ocazia de a repune pe tapet problema coruptilor din partid. Intrebat daca la sedinta BPN au luat parte persoane corupte, Iliescu a raspuns: "Probabil". El nu a vrut sa faca nominalizari, pentru ca "orice incriminare presupune argumente", lasand astfel fara raspuns la care dintre cei 30 de membri ai BPN a facut referire. "Nu pot sa lansezi asemenea chestiuni fara sa ai sustinere argumentata. Fiecare se poate considera jignit si nedreptatit", a explicat Iliescu.

OPERATIUNEA IMAGINE. Presedintele PSD, Mircea Geoana, s-a aratat rezervat in a recunoaste prezenta in BPN a unor nume care aduc prejudicii de imagine partidului si s-a rezumat la a spune ca "vom discuta la Consiliul National din decembrie". El a admis in schimb ca, de la Congresul din aprilie, nu s-au facut pasi importanti pe linia indepartarii coruptilor din partid, desi a fost introdusa institutia autosuspendarii si s-a creat Comisia de Integritate Morala, explicand ca pentru aceasta "este nevoie de dovezi si o masa critica in partid". Geoana vrea insa ca la Consiliul National aceasta "coalitie in interiorul partidului sa se coaguleze" si sa se dea "substanta si forta instrumentelor statutare". A refuzat sa dea nume de membri de partid acuzati de coruptie si a precizat ca are incredere in rolul pe care Iliescu il poate avea in actiunea de curatare a partidului.

CINE SUNT MEMBRII BPN
  • Mircea Geoana (presedinte)
  • Adrian Nastase (presedinte executiv)
  • Miron Mitrea (secretar general)
  • Titus Corlatean (vicepresedinte)
  • Corina Cretu (vicepresedinte)
  • Valer Dorneanu (vicepresedinte)
  • Eugenia Godja (vicepresedinte)
  • Dan Nica (vicepresedinte)
  • Ioan Mircea Pascu (vicepresedinte)
  • Rovana Plumb (vicepresedinte)
  • Ioan Rus (vicepresedinte)
  • Ilie Sarbu (vicepresedinte)
  • Mihai Tanasescu (vicepresedinte)
  • Nicolae Vacaroiu (vicepresedinte)
  • Dan Mircea Popescu (presedinte Consiliul National)
  • Ion Iliescu (lider grup parlamentar Senat)
  • Viorel Hrebenciuc (lider grup parlamentar Camera Deputatilor)
  • Victor Ponta (presedinte TSD)
  • Adrian Severin (director ISD)
  • Liviu Dragnea (presedinte CJ Teleorman)
  • Gheorghe Nichita (primar municipiul Iasi)
  • Constantin Contac (presedinte OJ Botosani)
  • Gheorghe Bunea Stancu (presedinte OJ Braila)
  • Constantin Nicolescu (presedinte OJ Arges)
  • Ion Calin (presedinte OJ Dolj)
  • Vaida Victor (presedinte OJ Hunedoara)
  • Tiberiu Marc (presedinte OJ Salaj)
  • Ovidiu Natea (presedinte OJ Mures)
  • Gabriel Oprea (presedinte OJ Ilfov)
  • Cristian Diaconescu (purtator de cuvant)
  • ×
    Subiecte în articol: politic presedinte iliescu vicepresedinte