x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Intalnire - Liderii PSD si PD, din nou la taifas

Intalnire - Liderii PSD si PD, din nou la taifas

de Lavinia Dimancea    |    05 Mai 2006   •   00:00
Intalnire - Liderii PSD si PD, din nou la taifas

Dupa zile intregi de discutii privind intalnirea PSD-PD care ar fi avut loc saptamana trecuta, la Hotelul Phoenicia, liderii celor doua partide se afiseaza impreuna. Si aceasta pe fondul zvonurilor tot mai insistente privind o colaborare PD-PSD pe viitor, in cazul instalarii unui guvern minoritar condus de Vasile Blaga. Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, si purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, au stat ieri fata in fata la o intalnire cu reprezentantii presei, in care a fost pusa pe tapet relatia mass-media - politicieni. "Confruntarea" celor doi a avut loc dupa ce, initial, fusese anuntata prezenta liderului PSD, Mircea Geoana, Biroul de Presa al PD informand ca va avea loc o intalnire Videanu-Geoana, in Club A, la ora 11.00. Diaconescu a dezmintit insa ca Geoana ar fi fost invitat la dezbatere. El ne-a declarat ca a primit inca de zilele trecute, din partea Academiei Catavencu si a jurnalistilor-organizatori, invitatia de a participa, impreuna cu Videanu, la aceasta discutie si nu intelege cine si de ce a lansat "povestea" cu Geoana.

DISCUTII. In cursul dezbaterii, cei doi politicieni si-au spus oful cu privire la presa. Videanu s-a plans de aparitia unor informatii eronate, a explicat ca "din ratiuni comerciale sunt multe lucruri care se cer pe piata fara a putea fi verificate" si a insistat pentru o "comunicare mai buna intre mass-media si politicieni". "Mass-media trebuie sa fie mereu in opozitie cu puterea politica", a recunoscut totusi Videanu, adaugand totodata ca "actionariatul se manifesta ca atare" in presa romaneasca. "Sunt socat ca spuneti ca actionariatul determina articole de un anume fel. Eu nu m-am gandit in viata mea sa sun", i-a dat replica Diaconescu. El a dat exemple in care presa nu a avut un "comportament profesionist" si a calificat drept exagerate informatiile despre posibilele discutii PD-PSD de la Hotel Phoenicia.

×
Subiecte în articol: politic