x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis scoate o nouă carte cu un slogan aflat în proprietatea PSD

Iohannis scoate o nouă carte cu un slogan aflat în proprietatea PSD

de Ion Alexandru    |    09 Apr 2019   •   10:29
Iohannis scoate o nouă carte cu un slogan aflat în proprietatea PSD
Sursa foto: Diana Oros

Administraţia Prezidenţială şi Editura Curtea Veche au anunţat, ieri, simultan, că o nouă carte a lui Klaus Iohannis va fi disponibilă spre cumpărare, începând cu data de 17 aprilie. Lucrarea se numeşte “EU.RO - un dialog deschis despre Europa” şi este promovată cu un slogan care este proprietatea Partidului Social Democrat. Domeniul de internet care conţine, în denumirea sa, exact sloganul folosit de preşedinte pentru a-şi promova noua carte a fost înregistrat, ieri, la RoTLD.

“TUEŞTIEU.RO” este sloganul sub care Klaus Iohannis îşi promovează noua lucrare, care va putea fi comandată, în perioada 8- 16 aprilie 2019, de la Editura Curtea Veche, livrările urmând a fi făcute după data de 17 aprilie, potrivit unui anunţ al editurii. Cartea va costa 59 de lei un exemplar şi va conţine inclusiv autograful autorului. Ceea ce se doreşte a fi “un ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent” riscă, însă, să se lovească de o problemă juridică. Întrucât sloganul folosit reprezintă un domeniu de internet aflat în proprietatea Partidului Social Democrat.

Astfel, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti, domeniul “tuestieu.ro” a fost înregistrat chiar ieri, 8 aprilie 2019, având data de expirare în 4 iulie 2022, şi este rezervat de deţinătorul Partidul Social Democrat, cu adresa în Şoseaua Kiseleff nr. 10, Sectorul 1, Bucureşti. Persoana de contact a proprietarului acestui domeniu este chiar Trezoreria PSD, conform aceloraşi date.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Titlul lucrării este “EU.RO”, care, la rândul său, reprezintă un domeniu de internet aparţinând companiei ART+COM GmbH România, având adresa în Berlin, Germania. Domeniul a fost cumpărat înainte de anul 2001 şi expiră pe 29 mai 2028.

Reacţie după ce PNL a înregistrat sloganul social-democraţilor

Contactată telephonic, Lia Olguţa Vasilescu, purtătorul de cuvânt al partidului, a confirmat, pentru “Jurnalul”, că, într-adevăr, PSD a rezervat în cursul dimineţii zilei de luni acest domeniu, ca reacţie a faptului că PNL a “furat, de asemenea, sloganul de campanie al Partidului Social Democrat”. Urmează ca, în perioada următoare, PSD să decidă dacă va efectua demersuri juridice împotriva lui Klaus Iohannis pentru utilizarea acestui slogan în vederea promovării noii sale cărţi.

Războiul politic dintre grupările care se confruntă electoral, inclusiv în ceea ce priveşte sloganurile de campanie, nu este o noutate. Recent, PNL a fost acuzat de PSD că le-a furat sloganul “România merită mai mult”, după ce liberalii au cumpărat domeniul de internet cu acelaşi nume: “romaniameritamaimult.ro”. Dacă accesezi această adresă, îţi apare un mesaj de eroare, iar, după zece secunde, eşti redirecţionat pe pagina de Facebook a PNL.

În campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat, de asemenea, Partidul Naţional Liberal că a folosit un slogan înregistrat de PSD la OSIM. Este vorba despre sloganul “Îndrăzneşte să crezi în România”, iar Dragnea anunţa, atunci, că PSD se va îndrepta în justiţie, lucru care nu s-a întâmplat, însă.

Scriitorul Iohannis, venituri de 148.000 de lei

Această nouă carte scrisă de preşedinte este a treia lucrare, după “Pas cu pas” şi “Primul pas”, redactate de Klaus Iohannis în campania electorală din anul 2014 şi, ulterior, în 2015. Ambele cărţi au fost scoase, de asemenea, la Editura Curtea Veche, şi, conform declaraţiilor de avere, preşedintele a reuşit să obţină venituri din vânzarea lor care se ridică la 148.524 de lei. Astfel, la data de 14 iunie 2016, preşedintele menţiona venituri de proprietate intelectuală în cuantum de 82.844 de lei, la 15 iunie 2017 venituri de 34.654 de lei, iar în 13 iunie 2018 venituri de 31.026 de lei.

 

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis carte