x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea “Big Brother”, varianta Dăncilă, desființată de CCR

Legea “Big Brother”, varianta Dăncilă, desființată de CCR

de Ion Alexandru    |    19 Feb 2020   •   07:50
Legea “Big Brother”, varianta Dăncilă, desființată de CCR

Ordonanța de Urgență a Cabinetului Dăncilă, adoptată imediat după producerea tragediei de la Caracal, prin care fostul guvern a introdus obligativitatea operatorilor de telefonie mobilă să vândă cartelele prepay doar în baza unui act de identitate a picat la controlul de constituționalitate. Curtea Constituțională a admis, astfel, sesizarea formulată de către Avocatul Poporului, Renate Weber. Deși o decizie similară a fost pronunţată de CCR în urmă cu mai mulți ani, instanța de contencios constituțional a avut nevoie de cinci luni pentru a lua o decizie mai mult decât previzibilă.

 

Avocatul Poporului a sesizat, încă din 12 septembroie 2019, CCR în legătură cu OUG 62/2019, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi comunicaţiile electronice. Ieri, Curtea a decis, cu unanimitate de voturi, să admită excepția de neconstituționalitate și a constatat că actul normativ adoptat de Guvernul Dăncilă, pentru modificarea și completarea OUG 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice este neconstituțională, în ansamblul său.

Concret, Curtea a decis că Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale. În continuare, CCR arată că principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2000 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării.

 

Identic cu decizia din 2014

Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului. Este pentru a doua oară când CCR decide în acest sens. În septembrie 2014, Curtea Constituțională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că legea pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională în ansamblul ei. Curtea a constatat că dispoziţiile legii criticate nu au caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet, nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date.

 

 

 

×