Pe miniştrii Cabinetului Boc îi doare capul. Nu din cauza problemelor ţării, ci a bruiajului reţelei de telefonie mobilă.
Aşa se face că ieri, la şedinţa de Guvern, miniştrii au decis să-şi lase mobilele în afara sălii, astfel încât să nu mai fie pornită instalaţia de bruiaj, cea care le-ar da dureri de cap. "Eu nu m-am plâns de dureri de cap (...). Mai mulţi colegi s-au plâns că, după câteva ore de stat în sala de şedinţe a Guvernului, simţeau că îi doare capul foarte tare. Am înţeles că şi miniştrii din vechiul Cabinet renunţaseră să mai ţină şedinţele cu bruiajul telefoanelor", a explicat, potrivit Mediafax, ministrul Elena Udrea. Şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, a arătat că adesea membrii Executivului ajung să aibă dureri de cap de la dezbaterile din şedinţe.
Citește pe Antena3.ro