x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Pop, schimbat din funcţia de director general al CNADNR

Mircea Pop, schimbat din funcţia de director general al CNADNR

22 Aug 2013   •   14:33
Mircea Pop, schimbat din funcţia de director general al CNADNR
Sursa foto: POZIUMSCHI.*

Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, care se va întruni joi în acest sens, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR  "Pop va fi schimbat astăzi, după ce se reuneşte Consiliul de Administraţie. El va rămane în Consiliul de Administraţie ca membru", a spus Şova.

În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui şef. Pop a rămas însă interimar până în prezent, premierul Ponta explicând că acesta a câştigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcţie dacă expiră interimatul.

Mircea Pop conduce CNADNR din iulie 2012.

×
Subiecte în articol: mircea pop CNADNR